Trei reguli de respectat la micul dejun care te ajută să slăbeşti

| 22 ian, 08:33

Dacă ţi-ai propus să mănânci mai sănătos şi să scapi de kilogramele în plus, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să nu mai sari peste micul dejun. Acesta îţi pune metabolismul în funcţiune şi te ajută să slăbeşti sănătos.

Micul dejun este cel mai bun aliat al persoanelor care vor să slăbească. Din nefericire, multă lume sare peste această masă, tocmai crezând că îngraşă. Dacă te numeri printre ei, nu mai face această greşeală.

Iată 3 reguli de respectat la prima masă a zilei:

1. Mănâncă imediat după ce te trezeşti
Studiile au demonstrat că micul dejun îţi ţine metabolismul „în priză”, aşa că ideal este să mănânci în primele 30-60 minute după trezire. Dacă eşti una din acele persoane care nu pot să pună nimic în gură de la prima oră, îţi recomandăm un smoothie.

2. Consumă proteine
Un mic dejun bogat în proteine – ouă sau iaurt grecesc – te ajută să-ţi menţii apetitul sub control şi, drept urmare, să slăbeşti. Iar asta pentru că proteinele sunt săţioase şi, dacă le consumi de dimineaţă, mănânci mai puţin în restul zilei.

3. Adaugă o banană
Bananele sunt printre cele mai hrănitoare şi energizante alimente. Evident, sunt perfecte pentru prima masă a zilei. Daca le combini cu fulgii de ovăz, obţii un mic dejun perfect.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ