Trei români suspecţi de coronavirus, izolaţi într-un spital în Republica Dominicană
Trei cetăţeni români sunt izolaţi într-un spital din capitala Republicii Dominicane, Santo Domingo, unde li se fac analize pentru noul coronavirus, a declarat vineri ministrul sănătăţii din această ţară, Rafael Sanchez Cardenas, citat de agenţia EFE.
Cei trei români sunt toţi bărbaţi, în vârstă de 29, 35 şi respectiv 50 de ani. Potrivit agenţiei spaniole de presă, ei ar fi venit din Germania, cu o escală de cinci ore pe un aeroport neprecizat din Spania. Unele media dominicane scriu însă că ei ar fi venit din Italia, altele scriu tot despre Germania, dar menţionează pentru această ţară bilanţul infecţiilor cu coronavirus din Italia, făcând aparent confuzie între cele două ţări, potrivit Agerpres.
Odată cu cei trei români a fost internat în acelaşi spital - Spitalul Militar Ramon de Lara - şi un cetăţean dominican care nu prezintă simptome, dar a avut contact cu ei. Conform purtătorului de cuvânt al spitalului, doi dintre românii internaţi prezintă simptome ce seamănă cu ''o viroză gripală''. ''I-am primit şi le facem investigaţiile pentru a confirma sau infirma diagnosticul în chestiune'', a precizat purtătorul de cuvânt.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x