Tren deraiat în Mehedinți, trafic perturbat între Timişoara şi Bucureşti
Un tren cu 20 de vagoane de motorină a deraiat în Mehedinți. Trei dintre vagoane au ieșit de pe șină. Dintr-un vagon se scurge motorină.
Potrivit IGSU, în zonă s-a montat un dispozitiv de protecție și se așteaptă intervenția reprezenților CFR cu echipament auxiliar pentru transferul combustibilului și repunerea vagonului pe șine.
Trenurile înscrise în circulaţie până la ora 12.00 pentru care se asigură transbordare auto sunt R 9501, R 9504, IR 1797. IR 1692, IR 1591 şi IR 1590.
Echipele de intervenţie ale CFR SA vor acţiona la faţa locului cu un tren de ajutor şi o macare de mare tonaj pentru repunerea pe şină a vagoanelor, apoi se va interveni pentru reparaţii la linie şi componentele infrastructurii în vederea redeschiderii traficului în condiţii de siguranţă.
La Ministerul Transporturilor a fost convocat comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, iar o comisie a AGIFER va ancheta evenimentul feroviar pentru stabilirea cauzelor.