TREN DERAIAT la Bacău, o persoană a murit şi mai mulţi pasageri au fost răniţi

| 19 sep, 2014

Un grav accident feroviar s-a produs, vineri, în jurul orei 15.50, după ce un tren care circula pe ruta Bucureşti-Suceava a lovit un camion, la o trecere de cale ferată din apropierea Gării Bacău. În urma impactului un vagon al trenului a deraiat. Potrivit primelor informaţii, şoferul camionului a murit, iar mai mulţi călători din tren au fost răniţi.

Accidentul feroviar de lângă Bacău s-a produs din cauza şoferului unui camion încărcat cu cereale, care nu a respectat semnalele acutistice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată, potrivit România TV. Şoferul a crezut că are timp să treacă în siguranţă peste calea ferată, însă trenul care circula de la Bucureşti la Suceava l-a izbit în plin.

Potrivit primelor informaţii, şoferul camionului a murit pe loc, iar mai mulţi pasageri din tren au fost răniţi.

"Şoferul a murit, cel mai probabil, din cauza impactului violent cu trenul. Echipajele alocate de la Bacău sunt în drum spre eveniment. A fost alocat un echipaj cu medic şi unul cu asistent, împreună cu descarcerarea şi tot ce este nevoie", a declarat la România TV directorul Serviciului de Ambulanţă Bacău, Dian Culibaba.

La faţa locului a izbucnit şi un incendiu şi există pericolul producerii unei explozii.

După aproximativ 20 de minute de la producerea accidentului, nicio ambulanţă nu sosise încă la locul incidentului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ