Trenul Gara de Nord - Aeroport Otopeni va fi ”cu siguranță” gata până în 2020, promite ministrul Șova

| 02 aug, 16:16

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat joi că pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Otopeni va fi gata „cu siguranţă” calea ferată, nu însă şi tronsonul de metrou, astfel că la Campionatul European din 2020 suporterii vor putea merge cu trenul la aeroport.

Soluția propusă ține de construirea unui pod feroviar peste DN1 și apoi continuarea liniei, pe piloni, până la etajul 1 al terminalului de pasageri din Aeroportul Otopeni. Reamintim că s-a vorbit mult în ultimii trei ani despre linia directă aeroport gară, dar nu s-a schimbat nimic deși s-au propus mai multe soluții.

„Tren vom avea cu siguranţă; metrou, foarte probabil nu”, a spus Lucian Şova (citat de Mediafax), după conferinţa de prezentare a bilanţului mandatului său la șase luni, întrebat dacă până la Campionatul European (de fotbal) din 2020 va fi asigurat transportul suporterilor de la Aeroportul Otopeni spre Gara de Nord.

„A fost găsită soluţia - deocamdată, la nivel informal - de a se devia de la linia ferată Bucureşti-Otopeni, cu supratraversarea DN1 şi apoi continuarea liniei, pe piloni, până la etajul 1 al terminalului de pasageri din Aeroportul Otopeni. Studiul de fezabilitate va fi gata peste două luni, şi le-am sugerat celor de la CFR SA să construiască partea de linie ferată în regie proprie (iar pasajul să fie scos la licitaţie), astfel încât înainte de Campionatul European să existe această legătură pe calea ferată. Va fi totul gata înainte de 2020, cu siguranţă”, a spus Lucian Şova.

Ministrul Transporturilor a precizat că „există o cerinţă a UEFA ca de la aeroport spre oraş să fie asigurată şi o a doua cale de transport, pe lângă cea rutieră”, de aceea a ales varianta liniei ferate. „Nu pierd nicio zi să le atrag atenţia celor de la CFR SA că trebuie să se grăbească; ar fi puţin spus nescuzabil să fim scoşi din joc din cauza neîndeplinirii acelei condiţionalităţi UEFA. Varianta aceasta cu linia ferată este posibil de terminat în timp util, dar la varianta metrou niciun inginer nu ar putea garanta că ar putea fi gata într-un an şi jumătate lucrări de o asemenea complexitate”, a mai spus Lucian Şova.

Cea mai nouă informație oficială venită de la CFR pe această temă este din 19 iulie, când compania a anunțat că s-a semnat contractul pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Ce spunea compania atunci și care erau variantele:

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi SC BAICONS IMPEX S.R.L au semnat contractul, în valoare de 2.5 milioane lei, pentru reactualizarea studiului de fezabilitate necesar modernizării liniei de cale ferată Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă (AIHCB), cu o durată de implementare de 12 luni şi finanţare asigurată din fonduri externe nerambursabile.

Studiul de Fezabilitate are drept scop selectarea variantei de legătură pe calea ferată între staţia Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în conformitate cu standardele impuse pentru Coridoarele Europene şi Coridoarele TEN-T, şi va fi elaborat în două etape:

Etapa I - analiza tehnico-economică pentru cele 4 variante posibile de conectare, din care se va selecta varianta finală:

  • linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, cap Y Mogoşoaia care subtraversează DN 1 cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o staţie c.f. situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB și Terminalul T1 al AIHCB,
  • linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, în zona PO Odăi, care subtraversează DN 1, cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o staţie c.f. situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB și Terminalul T1 al AIHCB,
  • linie simplă neelectrificată, cu gabarit de electrificare, cu racordare din staţia Baloteşti la Terminalul Plecări AIHCB.
  • varianta de traseu în sistem MONORAIL cu puncte de îmbarcare/debarcare din PO Odăi şi din imediata vecinătate a terminalelor de sosiri - plecări ale AIHCB.

 

Etapa a II-a - dezvoltarea variantei selectate în Faza I prin elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru lucrări de electrificare, centralizare electronică și racordare la Terminalul T2 Nou, zona Cargo și conexiunea cu Metroul.
Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ