Trenurile circulă cu restricţii de viteză şi ar putea avea întârzieri, din cauza caniculei

| 18 iul, 10:54

Trenurile de călători şi de marfă care au rute prin judeţele din vestul şi sud-vestul ţării aflate sub avertizare cu cod galben de caniculă circulă sâmbătă cu viteze reduse cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală, unele garnituri putând ajunge la destinaţii cu întârzieri.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" au declarat că în cele nouă judeţe din vestul şi sud-vestul ţării aflate sâmbătă sub avertizare cod galben de caniculă, trenurile de călători şi de marfă circulă cu viteze reduse cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală, în anumite intervale de timp.

Măsura a fost luată pentru desfăşurarea în siguranţă a traficului feroviar, în condiţiile în care temperaturile înregistrate la nivelul şinei ar putea ajunge la 50 de grade Celsius.

Reducerea vitezelor de circulaţie în intervalele de timp în care temperaturile depăşesc limitele normale este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, fiind aplicată de către toate administraţiile de cale ferată, au precizat reprezentanţii companiei CFR.

Trenurile vor circula cu restricţii de viteză în toate reţelele feroviare, duminică şi luni, când sunt anunţate temperaturi de 36-38 de grade în Capitală şi în toate judeţele.

Unele trenuri de călători ar putea ajunge la destinaţii cu întârzieri, din cauza restricţiilor de viteză. Călătorii pot cere informaţii despre întârzierile în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, pecum şi la numărul de telefon 021/9521.

În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate face revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară, respectiv însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină, a precizat sursa citată.

Judeţele Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor sunt sâmbătă sub avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic, temperaturile în aceste regiuni ajungând la 36-38 de grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Valul de căldură se va intensifica duminică şi luni şi va cuprinde toată ţara. În cele două zile, temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35-36 de grade şi local se vor atinge 37-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ