Tribunalul amână judecarea lui George Copos şi Camelia Voiculescu până pe 17 iulie

| 04 iun, 2014

Tribunalul Bucureşti a amânat miercuri pentru 17 iulie dosarul Loteria II, în care sunt judecaţi omul de afaceri George Copos şi Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu.

Motivul amânării a fost faptul că raportul de expertiză care trebuie întocmit în acest dosar nu a fost finalizat. George Copos, încarcerat la Penitenciarul Rahova, nu a fost adus în sala de judecată. De asemenea, la proces nu a fost prezentă nici Camelia Voiculescu.

Pe 29 decembrie 2008, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane în acest dosar, printre care se află George Copos, fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş şi Camelia Voiculescu.

Potrivit DNA, George Copos, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC 'Ana Electronic' SA Bucureşti, acţionar majoritar al SC 'Ana Grup' SA Bucureşti, este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă; dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi, respectiv, efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, reprezentant al SC Grivco SA Bucureşti, este acuzat, potrivit procurorilor, de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

În acelaşi dosar, Camelia Voiculescu, acţionând în calitate de persoană fizică, a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Potrivit rechizitoriului, cu concursul inculpaţilor, s-a realizat conversia ilegală în acţiuni SC 'Fast Service Electronica' SA Bucureşti, la un raport de conversie de 6,71 ori mai mic decât cel rezultat din luarea în calcul a valorii comerciale reale a acestora, a unei creanţe fictive în valoare de aproximativ 550.000 de lei a SC 'Ana Electronic' SA Bucureşti.

Pentru a asigura recuperarea prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri ale inculpaţilor, a precizat DNA.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

7 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 iun, 2014
jenescu sergiu
.
Nu cred ca e corect sa o includa pe Camelia in acest dosar. Ca persoana fizica sau ca ce vor ei, ea nu a avut nici o legatura cu aceste nereguli.
04 iun, 2014
kiaburu
penibili mai sunteti
nu mai asociati numele lui camelia voiculescu cu toate manevrele voastra marsave de degradante.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ