Trimiterea în şomaj tehnic a 715 angajaţi ai Oltchim se va face prin rotaţie
Trimiterea în şomaj a 715 angajaţi ai Oltchim se va face prin rotaţie, cu o medie de 5 zile pentru fiecare persoană, iar prin această măsură conducerea societăţii estimează reducerea pierderilor până la 800.000 euro, în august, se precizează într-un comunicat al administratorului judiciar al combinatului, remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.
'Convertiţi în număr de salariaţi care vor sta toată perioada în şomaj tehnic, rezultă un număr de 291 salariaţi, dintr-un total de 2.101 salariaţi angajaţi ai Oltchim pe platforma de la Râmnicu Vâlcea. Măsura este aplicată pentru salariaţii din secţiile şi serviciile unde activitatea de producţie şi activităţile conexe este redusă temporar încă de la oprirea completă a instalaţiilor, din august 2012', se menţionează în comunicat.
Având în vedere că patru linii de producţie ale societăţii (oxo-alcooli - anhidrida ftalica -dioctilftalat, electroliza cu mercur, PVC şi Monomer) nu au funcţionat şi nici nu pot fi repornite până nu se obţine o finanţare a capitalului de lucru, pentru reducerea în continuare a cheltuielilor s-a adoptat decizia trimiterii în şomaj tehnic a personalului din instalaţiile aferente acestor linii de producţie şi a personalului TESA care, până la repornirea acestor linii, are o activitate mai redusă, explică reprezentanţii administratorului judiciar.
Măsura cu privire la reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămâna, în perioada 29 iulie 2013 - 8 septembrie 2013, pentru angajaţii aparţinând Diviziei Petrochimice Bradu, este determinată, de asemenea, de faptul că această divizie nu a funcţionat de la achiziţia ei de către Oltchim SA şi până în prezent.
Administratorul judiciar (Rominsolv şi BDO Business Restructuring) semnalează că, începând din februarie 2013 până în iunie, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie a crescut de la 6,02% la 21,83%, pentru august fiind preliminată o creştere a gradului de utilizare la 23,07%. Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie la un nivel de aproximativ 23% este realizat prin funcţionarea instalaţiilor de Electroliză cu membrană, de Soda Fulgi, de Propenoxid, a instalaţiilor de polioli - polieteri în raport de cantitatea de propenoxid fabricată şi a instalaţiei de profite PVC RAMPLAST.
Sunt oprite încă liniile: linia de producţie oxo - alcooli - anhidridă ftalică - dioctllftalat (oprită total din luna august 2012); instalaţia Electroliză cu mercur (oprită total din luna mai 2012); secţia PVC (oprită total din luna septembrie 2011); secţia Monomer (oprită total din noiembrie 2008).
Comunicatul mai precizează că majorarea producţiei s-a reflectat în creşterea cifrei de afaceri de la 5,4 milioane euro în februarie 2013, la 9,1 milioane euro în luna iunie 2013, respectiv o creştere cu aproximativ 70% a acesteia într-un interval de 4 luni. Pentru reducerea cheltuielilor societăţii s-au implementat mai multe măsuri, astfel încât societatea şi-a redus pierderile într-un ritm susţinut, cu 2,6 milioane euro în 4 luni, de la 4,092 milioane euro în februarie, la 1,451 milioane euro în iunie. Pentru august se estimează un EBITDA (profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) de minus 800.000 euro.
'În vederea reducerii costurilor Oltchim, a maximizării averii debitoarei, precum şi pentru evitarea unor situaţii litigioase, Consorţiul de administratori a purtat negocieri cu parteneri esenţiali ai Oltchim, obţinând reduceri semnificative ale costurilor lunare. Consorţiul de administratori a purtat discuţii permanente şi cu reprezentanţii sindicatelor din cadrul Oltchim, pentru a comunica stadiul eforturilor care se fac pentru bunul mers al activităţii, pentru a răspunde întrebărilor legate de planul de disponibilizare şi pentru a identifica soluţii pentru asigurarea liniştii sociale. În vederea asigurării fluxurilor de trezorerie necesare funcţionării şi pentru creşterea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie peste pragul de rentabilitate, se poartă negocieri atât cu partenerii comerciali, pentru obţinerea unor condiţii de plată mai avantajoase, cât şi cu instituţii financiare în vederea obţinerii unei finanţări pentru capitalul de lucru', se mai spune în comunicat.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013 şi era propus pentru a fi privatizat până în luna iunie a acestui an. Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL.