Trupe străine au defilat la parada de Ziua Naţională a României din Capitală
La parada de 1 Decembrie din Capitală din acest an au participat în premieră absolută militari ai armatelor Franţei, Poloniei, Turciei şi ai Statelor Unite ale Americii.
Detaşamentul francez, aflat sub comanda locotenent-colonelului Raphael Bernard, este format din militari ai Regimentului 1 Artilerie din cadrul Brigăzii 7 Blindate, dislocat în regiunea Belfort. Dotat cu tehnică modernă, de genul radarului de contrabaterie COBRA şi lansatorului unitar de rachete, regimentul participă în prezent la misiunea ONU din Liban şi are militari dislocaţi în Mali, în lupta împotriva terorismului. De asemenea, regimentul are unităţi înzestrate cu tunuri de 155 de mm dislocate în Djibouti, în cadrul dispozitivului francez din Africa.
Forţele armate poloneze au fost reprezentate de un detaşament din Batalionul gărzii de onoare, o unitate specială din Varşovia, destinată acordării asistenţei de specialitate pe timpul desfăşurării ceremoniilor militare pe teritoriul naţional şi, de asemenea, pe timpul executării de misiuni, în conformitate cu protocolul diplomatic. Militarii Batalionului gărzii de onoare au purtat uniforma de gală a forţelor terestre poloneze, precum şi tradiţionala caschetă. Comandantul detaşamentului este locotenentul Vodimieş Groconvieţk.
Din Turcia, detaşamentul forţelor armate este comandat de căpitanului de infanterie Ersin Durur şi este reprezentat de militarii Brigăzii 66 Infanterie Mecanizată 'Forţa păcii'. Fondată în anul 1880, brigada a participat la luptele din Yemen, Caucaz, Balcani, Ghelibolu, precum şi în lupta de eliberare a Turciei. Având sediul la Istanbul, unitatea este prima brigadă mecanizată creată în Turcia. Brigada a primit drapelul de luptă la 1 octombrie 1993, ca semn al unei istorii glorioase plină de eroism. Din anul 2005, Brigada Forţa păcii este parte a forţelor de reacţie rapidă ale NATO.
Şi trupe americane au defilat la Arcul de triumf. Este vorba de reprezentanţii Corpului de Infanterie Marină al Statelor Unite ale Americii, comandaţi de locotenentul James Moroney. Locotenentul James Moroney şi plutonul acestuia fac parte din Batalionul 2 Cercetare şi Infanterie Uşoară cu sediul în Camp Lejeune, Carolina de Nord.
Batalionul 2 Cercetare şi Infanterie Uşoară a executat operaţii de luptă în Panama, în 1989, şi în primul război din Golf, în 1990. În cadrul războiului global împotriva terorismului, infanteriştii marini americani au participat la operaţia 'Iraqi Freedom' din Irak şi la operaţia 'Enduring Freedom' din Afganistan. În acest an, militarii americani au luat parte la exerciţiile multinaţionale care se desfăşoară în ţara noastră.