Tudor Barbu nu pleacă din PP-DD
Senatorul Tudor Barbu a dezminţit zvonurile privind plecarea sa din partidul lui Dan Diaconescu. Acesta a apreciat ca "neadevăruri" informaţiile apărute în presă privind demisia sa.
"Sunt şocat că unele instituţii de presă au titrat că plec din partid. Un neadevăr. Niciodată până în momentul acestei declaraţii nu am vorbit cu cineva din presă că plec din partid. Nu ne putem juca cu ştiri de presă neverificate atunci când e vorba de un lider marcant al partidului. Nu este vorba de plecarea mea de la PP-DD astăzi, ci e vorba de o discuţie în grupul senatorial pe tema mişcărilor pe care partidul le va face pe scena politică în viitoarele zile", a declarat Tudor Barbu, citat de Agerpres.
Senatorul Tudor Barbu a precizat că afirmaţiile fostului său coleg Radu Popa de a fi negociat împreună cu premierul Victor Ponta un eventual sprijin parlamentar pentru un Guvern minoritar sunt neadevărate.
Totodată, Barbu a catalogat afirmaţia liderului grupului senatorial Haralambie Vochiţoiu referitoare la o posibilă demisie a sa drept ''o gravă eroare''.
''Eu dacă aveam de gând să plec azi din PP-DD eram la microfonul central al plenului Senatului şi declaram direcţia în care aş fi mers - independent, la putere sau îmi dădeam demisia ca senator. Eu nu fac comunicare de presă prin intermediul domnului Vochiţoiu sau al vreunui coleg", a mai spus Tudor Barbu.