Tudor Chirilă: România a devenit republica infractorilor, în care vor domni şpaga şi incompetenţa

| 05 iul, 15:47

Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă a reacţionat vehement după adoptarea modificărilor aduse Codului Penal, declarând că România a devenit „republica infractorilor“, în care vor domni şpaga şi incompetenţa. Artistul a făcut apel la proteste masive, dar paşnice: „Eu totuşi sper că mai multă lume, nu doar câteva sute de oameni, este deranjată, profund indignată, scârbită şi disperată de ce s-a întâmplat astăzi.“

„E foarte complicat să-ţi faci profesia şi să te gândeşti la viitor într-o ţară care este confiscată de un grup infracţional organizat, de o mafie sau de nişte infractori, cum vreţi să-i numiţi, pentru că e foarte greu să ai copii într-o ţară ca asta“, spune Tudor Chirilă, într-o filmare de pe Facebook, scrie adevarul.ro.

Despre modificările aduse Codului Penal, actorul consideră că practic „s-a dat liber la furat“. Concret, Comisia Iordache a ciuntit Codul Penal astfel încât infracţiunea de abuz în serviciu a fost golită de conţinut. Dacă legea nu va fi respinsă de CCR, Liviu Dragnea scapă de condamnare, iar alţi politicieni scapă de dosare. 

„Noi suntem de astăzi republica infractorilor. E un articol (cel despre abuzul în serviciu - n.r.) care ne va face foarte mult rău pe viitor. Va însemna că vei mai putea face ceva în ţara asta doar dacă vei colabora cu mafia. Cine nu vrea să lucreze cu mafia, nu va face nimic. Pentru că indirect acest articol şi ce s-a întâmplat astăzi va prolifera domnia şpăgii şi a incompetenţei în România. Astea sunt adevăratele probleme pe care ar trebui să le vedem şi pentru ele ar trebui să fim în stradă. Şi dacă nu suntem în număr mare în stradă înseamnă că nu ne pasă“, este de părere Tudor Chirilă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ