Tudor Chiuariu s-a AUTOSUSPENDAT din PNL

| 13 ian, 12:50

Tudor Chiuariu, fost ministru al justiţiei, s-a autosuspendat din cadrul Partidului National Liberal (PNL). Liberalul a primit trei ani si sase luni de inchisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate de ICCJ in dosarul “Posta Romana”.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat, intr-un comunicat de presa transmis sambata presei ca Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenta si spalare de bani, dupa ce ar fi stabilit sa primeasca 2,5 milioane euro, pentru interventii privind retrocedarea in cazul printului Sturdza, banii fiind disimulati prin incheierea unui contract de asistenta juridica.

Co-presedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni seara ca asteapta o decizie a senatorului Tudor Chiuariu in privinta statutului sau de membru al PNL si a rigorilor de imagine ale partidului, dupa ce a avut o discutie cu acesta, apreciind ca astfel nu se va pune problema excluderii din PNL.

”Cred ca orice om care a fost membru de ceva vreme in PNL si tine la Partidul National Liberal (PNL) va intelege rigorile de imagine, de integritate, pe care le impune acest partid si sunt absolut convinsa ca decizia domniei sale va fi in corcondanta cu lucrul asta”, a spus Alina Gorghiu, mentionand ca a avut o discutie cu senatorul PNL.

Surse din cadrul PNL au declarat ca liderul PNL Alina Gorghiu i-a dat senatorului PNL termen ca pana pe 23 ianuarie, cand are loc sedinta Biroului Politic al partidului, sa-si prezinte demisia din partid, in caz contrar urmand sa propuna excluderea acestuia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ