Tudor Gheorghe: Ce blestem pe noi, avem un preşedinte care CHINUIE limba română

| 27 noi, 2014

Marele artist Tudor Gheorghe a abordat din nou tema alegerilor prezidenţiale din România. După ce în campania electorală s-a hotărât să-l susţină pe Victor Ponta, rapsodul a făcut din nou referire la funcţia prezidenţială.

Înainte de concertul de la Roman, Tudor Gheorghe a afirmat într-o conferinţă de presă că românii au fost martorii unei mari manipulări, cu ocazia ultimelor alegeri.

„În general, românii spun ce aud că li se spune. Eu umblu prin toată ţara, mă întâlnesc cu tot felul de oameni, la toate nivelele . Senzaţia mea este puţin altfel…Nu-i niciun fel de revoluţie. Probabil o să ne dăm seama de ce s-a întâmplat şi cât de senzaţională a fost manipularea asta..Pentru că a fost o manipulare…Am toată stima pentru dl. Iohannis", a spus el, potrivit activenews.ro.

În concert, însă, Tudor Gheorghe s-a dezlănţuit la adresa încă preşedintelui Băsescu, despre care a spus că vorbeşte „o englezã de vaporean, care acostează la Amsterdam şi ştie să întrebe unde e strada aia cu felinare roşii”. Despre rezultatul alegerilor, Tudor Gheorghe a spus că este un blestem.

„Ce blestem pe noi, să avem un preşedinte care chinuie limba engleză şi acum dăm de unul care chinuie limba română?”, a spus el stârnind aplauze în sală.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

68 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 noi, 2014
marinescu
Tudor Gheorghe
Basinosul asta batran T.Gheorghe, are impresia ca stie mai bine romaneste decat Klaus care este profesor?
Mai gheorghe, dupa ce esti un gheorghe te mai cheama si gheorghe!?
28 noi, 2014
maria
comentariile voastre pun in pericol specia umana. ce v-ati inflamat asa? chiar trebuie sa ne inregimentam toti , sa ne incolonam toti in spatele lui iohannis si camarila basista care a distrus tara asta? intoleranti si penibili sunteti! din pacate acestia sunt votantii lui iohannis cu mici exceptii.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ