Tudor Gheorghe: Ce blestem pe noi, avem un preşedinte care CHINUIE limba română
Marele artist Tudor Gheorghe a abordat din nou tema alegerilor prezidenţiale din România. După ce în campania electorală s-a hotărât să-l susţină pe Victor Ponta, rapsodul a făcut din nou referire la funcţia prezidenţială.
Înainte de concertul de la Roman, Tudor Gheorghe a afirmat într-o conferinţă de presă că românii au fost martorii unei mari manipulări, cu ocazia ultimelor alegeri.
„În general, românii spun ce aud că li se spune. Eu umblu prin toată ţara, mă întâlnesc cu tot felul de oameni, la toate nivelele . Senzaţia mea este puţin altfel…Nu-i niciun fel de revoluţie. Probabil o să ne dăm seama de ce s-a întâmplat şi cât de senzaţională a fost manipularea asta..Pentru că a fost o manipulare…Am toată stima pentru dl. Iohannis", a spus el, potrivit activenews.ro.
În concert, însă, Tudor Gheorghe s-a dezlănţuit la adresa încă preşedintelui Băsescu, despre care a spus că vorbeşte „o englezã de vaporean, care acostează la Amsterdam şi ştie să întrebe unde e strada aia cu felinare roşii”. Despre rezultatul alegerilor, Tudor Gheorghe a spus că este un blestem.
„Ce blestem pe noi, să avem un preşedinte care chinuie limba engleză şi acum dăm de unul care chinuie limba română?”, a spus el stârnind aplauze în sală.
Ştirile orei
Cerem -seriozitate, incredere, perseverenta si lucru in echipa
-varsta minima 18 ani
-cunostiinte minime PC
-necesar calculator si conexiune internet
-nu este necesara experienta
-se adreseasa persoanelor carora le place sa citeasca si sunt dispuse sa invete
-se adreseasa persoanelor care isi doresc un venit suplimentar
-munca in echipa
Oferim- instruire gratuita sub forma unor lectii prin email(veti trece mai intai prin instruire,apoi daca doriti veti incepe sa lucrati)
-contract legal si imediat
-castiguri in functie de realizari(incepand de la 100 euro)
-dovada platii
.Pentru cei interesati,trimiteti textul ,,Info" la adresa de email [email protected]
Te-ai simţit bine la Roman, între râsete groase, şi nu te-ai abţinut de la un "Jos Iliescu!" pe stil nou, poate mai smulgi nişte aplauze. Vezi ce defazat eşti? Bine că nu te-ai luat de Gheorghe Gheorghiu-Dej!... Acum ţii cu Ponta prin filme, pe care ni-l recomanzi fiindcă... "e viu!". Vino şi spune asta pe o scenă din Cluj-Napoca, şi măturăm cu tine pe jos, nazistule cu "muică"-n sus şi "muică"-n jos! Ne bufneşte râsu-plânsu, dar complicităţile tale cu Ponta te obligă.
Victor Viorel Mitoman Ponta este un hoţ mincinos şi un impostor macabru care n-ar fi ajuns niciodată ceea ce este acum, daca n-ar fi fost sprijinit de nişte structuri antinaţionale şi total străine de interesele acestei naţiuni. Comportamentul şi mentalitatea acestui puber neterminat trădează un caracter absolut mizerabil. Agenda de faţadă a acestui guvern are o componentă ocultă şi îşi are sursele de inspiraţie în structuri obscur definite, care gravitează în zona SIE, acolo unde Ponta a învăţat arta disimulării, a minciunii gogonate şi a diversiunii. Asta ai uitat să ne-o mai spui, nene...
E bine că ai dat-o la întors pe final: "Am toată stima pentru dl. Iohannis"...Dar nu te credem, fiindcă ţi-ai găsit să ne plângi de milă că "dăm de unul care chinuie limba română". Acest lucru nici măcar nu este adevărat, deoarce NU CHINUIE LIMBA ROMÂNĂ decât cei 250.000 de analfabeţi pe care îi avem prin ţară, prin statistici... Atunci când îi critici pe cei "străini de neam", ai grijă că ţi se vede prin căciulă părul de ŞOVIN naţional-comunist!
Pai, ma facu mama olteeeeeeaaaaannnnn, si un pui de Craioveeeeaaaan. Zi, mai!
Pai ce, oltenii nu dau cu batu'-n balta. Cind nu au bat dau cu...scripca, nu-i asa Tudore?