Tudorel Toader, atacat DUR de un fost membru CSM după declarațiile recente: 'Vine din altă epocă'

| 30 aug, 14:54

Judecătorul Horaţius Dumbravă, fost membru al CSM, susţine miercuri, într-o postare de Facebook, că ministrul Tudorel Toader procedează în mod "dezamăgitor şi deconcertant" prin nepublicarea proiectului de modificare a legilor Justiţiei. De asemenea, acesta consideră ca fiind "deconcertantă" şi "hazardată" declaraţia lui Tudorel Toader că nu trimite proiectul la Ministerul Public, pentru că procurorii nu fac legi, ci doar aplică legea.

„Dezamăgitor și deconcertant modul în care actualul ministru al justiției procedează cu noul proiect de modificare a legilor justiției.

Nepublicarea proiectului de modificare pe site-ul Ministerului Justiției, pe lângă faptul că nesocotește dispozițiile Legii 52/2003, ce se referă la transparența decizională, arată că Mingisterului Justiției nu-i pasă de cetățean. Până la urmă, orice act normativ este destinat cetățenilor. Iar cetățenii au un drept fundamental, înscris de altfel în Constituție: dreptul la informație este prevăzut în art. 31 din Constituție, iar ministrul justiției nu se poate face că nu știe. Doar a onorat Curtea Constituțională cu 9 ani de mandat ca judecător constituțional.
Așa cum a prezentat „tezele” ce ar fi conținute de proiectul de modificare, este evident faptul că suntem în prezența unui cu totul alt proiect decât cel lansat pe 7 octombrie 2016 de fostul ministru Prună.

Acel proiect, din 7 octombrie 2016, a fost pus pe site, a existat posibilitatea ca fiecare cetățean, asociațiile și organizațiile legal constituite să-și spună părerea.

Ministrul Toader ar fi trebuit să țină cont de exemplul pozitiv al predecesoarei sale. Cu atât mai mult cu cât noul proiect conține multe dispoziții, se pare, care vor schimba paradigma justiției.
Obligația de transparență aparține oricărei instituții publice atunci când elaborează un proiect de act normativ. Iată ce spune art. 3 din Legea nr. 52/2003: obligaţia de transparenţă - obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a informa şi de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative şi la minutele şedinţelor publice.

Imposibilitatea ca orice cetățean, în procesul de elaborare, să-și spună părerea mi se pare o încălcare flagrantă a dreptului fundamental la informare.

Rămâne întrebarea: are ceva de ascuns ministrul justiției cu acest proiect de lege? Pentru că altfel nu văd nicio rațiune în a nu supune dezbaterii publice proiectul de lege publicând textul integral al proiectului, așa cum cer dispozițiile legii transparenței decizionale.

Atenție! Conform Legii 52/2003, dezbaterea publică asupra proiectului are loc înainte de a fi trimis proiectul spre avizare. Repet: nu doar instituțiile judiciare sunt importante, prin avizul pe care-l vor da, ci cetățeanul este actorul important, iar informarea lui ține de funcționarea unui stat democratic, în care regula statului de drept este important a fi respectată (inclusiv și mai ales drepturile fundamentale ale cetățenilor).

In alta ordine de idei, proiectul de modificare a unor legi ce afecteaza intreg sistemul de justiției este trimis în dimineața zilei când CSM, insituția avizatoare, urmează să aibă ședința de Plen. O minimă decență instituțională ar fi impus ca proiectul de modificare să fi fost trimis cu câteva zile înainte, să poată fi cititl, analizat, pentru ca instituția avizatoare să-și dea avizul în cunoștință de cauză. Faptul că ministrul justiției va prezenta proiectul de modificare în fața Plenului nu are nicio relevanță. Orice jurist adevărat știe că un text de lege se interpretează nu din auzite, ci aplicat, pe text. Iar pentru asta, măcar câteva ore ar fi fost necesare pentru a fi citit/analizat, cu atât mai mult cu cât CSM are o ședință de Plen încărcată. Parcă nici nu ar conta, de fapt, ce va spune CSM, din moment ce trimiți cu două ore proiectul de modificare a unor legi organice pentru a primi un aviz!

Nu în ultimul rând, deconcertantă declarația ministrului de astă dimineață: să spui că nu trimiți proiectul de lege la Ministerul Public pentru că procurorii nu fac legi, ci doar aplică legea, mi se pare o afirmație nu numai hazardată, dar care vine din altă epocă.

Domnia sa afirmă în declarație că știe că procurorii nu fac legi pentru că a fost procuror. O fi fost procuror, dar într-o epocă (inainte de 1989, să nu existe dubii) în care individul și instituțiile nu contau, ci doar statul și partidul contau.
Este o practică democratică ca instituțiile care sunt vizate de un proiect de lege să fie consultate, să-și exprime opinia, argumentele. Suntem in secolul XXI, Dumnezeule mare, nu în anii închistați de dinainte de 1989.
Sincer, am impresia că ne-am întors într-un timp revolut. 
Nu ar fi fost mai bine pentru toți ca ministrul justiției să răspundă punctual și argumentat la argumentele Adunării Generale a procurorilor cu textele proiectului în față? Și nu să inflameze și mai mult discuțiile legate de proiectul de legi ale justiției? În orice caz, nu are de pierdut doar domnia sa din tot acest scandal public, ci toți avem de pierdut.

Și totuși: de cine și de ce se teme ministrul justiției de procedează în felul ăsta?”, este mesajul lui Dumbravă.

Tag-uri: Tudorel Toader
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ