Tudorel Toader, despre declarațiile lui Tăriceanu la adresa DNA: Este vorba despre o libertate de exprimare

| 23 noi, 12:04

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat joi că recentele afirmații ale președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu privire la DNA reprezintă "o libertate de exprimare".

Prezent joi la Parlament, Tudorel Toader a fost întrebat de jurnaliști cum vede sesizarea trimisă de șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, la CSM, în care se solicită efectuarea de verificări cu privire la afirmațiile lui Tăriceanu care a spus printre altele că "DNA a devenit un jalnic instrument politic".

 

"Exact cum am văzut și în momentul în care tot la CSM, la Inspecția Judiciară, a fost expediată o altă sesizare cu privire la o declarație pe care chiar eu am făcut-o. Și, dacă referitor la mine am spus că este vorba despre o libertate de exprimare, același lucru îl voi spune și cu privire la sesizarea formulată vis-a-vis de președintele Senatului", a răspuns Toader.

 

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut miercuri Consiliului Superior al Magistraturii să efectueze verificări cu privire la afirmațiile pe care președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, le-a făcut la Parlament și pe care le consideră "de o gravitate extremă" la adresa DNA.

 

Sesizarea Direcției Naționale Anticorupție vine după ce Tăriceanu a declarat: "DNA a devenit un jalnic instrument politic. Tot ceea ce face DNA în ultima perioadă devine limpede ca lumina zilei că face justiție selectivă. (...) Nu mai am niciun fel de îndoială. Din ce în ce mai mulți români văd lucrul ăsta, această chestiune e foarte gravă, pentru că duce la pierderea încrederii într-o instituție fundamentală care este justiția. DNA face extrem de mult rău și justiției și percepției pe care o au românii și face rău foarte mult și asupra imaginii pe care noi o proiectăm în străinătate".

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ