Tudorel Toader, prima reacţie după ce Iohannis a anunţat extinderea consultărilor pe tema referendumului
Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Palatul Cotroceni, că guvernarea PSD a eșuat, reproșându-le acestora că nu termină cu asaltul asupra justiției. Şeful statului a anunţat că va consulta din nou Parlamentul pentru referendumul din 26 mai. De asemenea, la consultări vor fi chemate şi partidele politice. Ca urmare a acestor declaraţii ale şefului statului, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, face trimitere la Constituţia României.
"Am văzut și eu toată dezbaterea din spațiul public. Mai consultăm Parlamentul o dată, extindem aria de referință a întrebărilor pentru referendum. Dezbaterea fiind în curs, nu este rolul meu să mă amestec. Până atunci vreau să vă spun că în Constituție există această abilitare a Guvernului ca în situații excepționale, de urgență, să emită Ordonanțe de Urgență. Din moment ce o prevedere este de rang constituțional, ca prevederea respectivă să fie extrasă din Constituție, să nu mai existe, trebuie o procedură de revizuire a Constituției", a spus Tudorel Toader.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, într-o discuţie informală cu presa, că va chema şi partidele la consultări pe tema referendumului pe justiţie. Tot luni, Klaus Iohannis a anunţat că va consulta din nou Parlamentul României pentru referendumul pe probleme de justiţie anunţat pentru 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare.