Tudorel Toader răspunde avertismentelor venite din partea UE

| 03 apr, 16:11

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus miercuri, într-o declaraţie de presă, că nici factorul politic şi nici alţi factori, nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale. Declaraţia vine la scurtă vreme la de anunţul făcut de preşedintele PE, Antonio Tajani, care a spus că Laura Codruţa Kovesi rămâne candidatul legislativului european pentru noul post de procuror-şef european.

„Nici factorul politic şi nici alţi factori, indiferent de natura internă sau externă nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale după cum nu pot solicita nici modul de soluţionare a respectivei anchete”, a spus ministrul Tudorel Toader.    Toader a mai spus că CSM este garantul independenţei justiţiei.   Tudorel Toader a mai spus că fiecare autoritate trebuie să nu-şi depăşească competenţele.    Totodată, Tudorel Toader a precizat că interviul pentru alegerea procurorului general va fi transmis în direct tocmai pentru transparenţă. În plus, Toader a explicat şi că „în unele state europene aceste numiri sunt politice”. 

Ministrul Justiţiei a spus că nu s-a dus să ceară avizarea proiectelor de acte normative, asta pentru că circuitul de avizare nu necesită consultarea Comisiei Europene.    În urmă cu puţin timp, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat miercuri că, din perspectiva CE, este important ca Laura Codruţa Kovesi să-şi poată prezenta candidatura pentru funcţia de procuror-şef european, astfel încât instituţiile europene să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză.   Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles cum comentează faptul că candidata din România la postul de procuror-şef european şi-a atras neplăceri din partea guvernului român, Timmermans a replicat că executivul comunitar şi-a exprimat poziţia cât se poate de clar pe această temă, în mai multe rânduri.

„Doamna Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror-şef european. Am avut ocazia să lucrez cu dna Kovesi timp de mai mulţi ani, ştiu că este o juristă de foarte bună calitate pe care o admir pentru curajul său, iar din perspectiva Comisiei este important ca ea să poată să-şi prezinte candidatura, astfel încât instituţiile europene să poată lua o decizie cunoscând foarte bine situaţia candidaţilor. Ne-am exprimat foarte clar pe această poziţie şi în discuţiile cu autorităţile române", a declarat Frans Timmermans.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ