Tudorel Toader se leapădă de legea recursului compensatoriu și dă vina pe tehnocrați

| 14 ian, 16:23

După dezastrul produs de recursul compensatoriu, ministrul Tudorel Toader a luat distanţă față de această lege, deşi responsabilitatea sa în ceea ce priveşte evoluţia actului normativ, de la proiect până la adoptare, nu este deloc una neînsemnată.

„Simple precizări:
În repetate rânduri, am arătat următoarele: proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost inițiat de către guvernarea tehnocrată, faptul că CSM (în componența anterioară) l-a avizat și a propus considerarea zilelor ca fiind executate, că a fost adoptat de Parlament, că a intrat în vigoare la scurt timp după ce am devenit ministru și că studiul de impact nu se face după ce legea intra în vigoare!”, a scris Tudorel Toader, pe contul său de Facebook.
Realitatea este că guvernul condus de Dacian Cioloș, cu Raluca Prună ministru al Justiției, a adoptat, în ultima luna de mandat, pe data de 23 noiembrie 2016, proiectul de lege privind recursul compensatoriu, care prevedea în esență scăderea a 3 zile din pedeapsa la fiecare o lună de închisoare executata în condiții precare. Acest proiect a fost clasat de către Parlament pentru că pana la finalul legislaturii nu a fost pus pe ordinea de zi.
Ulterior, legea recursului compensatoriu a fost printre primele depuse de guvernul condus de Sorin Grindeanu, pe 31 ianuarie 2017, atunci când ministru al Justiției era Florin Iordache și a suferit o serie de modificări în Parlament până la adoptarea acesteia în mai 2017. Tudorel Toader era deja ministru când propunerea legislativă era discutată în Parlament şi el avea obligaţia să se opună modificărilor adoptate în Parlament.
Printre modificările făcute de PSD-ALDE cu sprijinul UDMR  la proiectul Ralucăi Prună a fost și extinderea beneficiul compensatoriu de la 3 zile pentru fiecare 30 zile consecutive executate în condiţii neconforme la 6 zile pentru fiecare 30 zile. UDMR a propus chiar 9 zile la fiecare 30 executate.
„Toader, cel pentru care pare că a fi ministru al Justiţiei înseamnă a fi un fel de Pilat, era ministru în Guvernul Grindeanu începând din 23 februarie 2017. Adevărat, Guvernul Grindeanu a adoptat proiectul în ianuarie 2017. Dar Toader era deja ministru când proiectul a fost discutat în Senat (adoptat pe 13 martie) şi ulterior la Camera Deputaţilor (adoptat pe 9 mai 2017). Toader avea, aşadar, obligaţia să apere proiectul adoptat de Guvernul Grindeanu şi să se opună modificărilor care au condus azi la consecinţe grave pentru siguranţa cetăţeanului. Din ce se auzea la acel moment, Toader a interzis reprezentanţilor MJ să meargă în Parlament să apere proiectul. Ar fi interesant de văzut dacă cineva din Ministerul Justiţiei a participat la vreo lucrare sau şedinţă a vreunei comisii din vreo Cameră, în procesul de adoptare a legi. Eu ştiu că nu. A da vina pe guvernul tehnocrat este numai o altă mârşăvie din lunga listă pe care istoria o va reţine în dreptul lui Toader”, a spus Raluca Prună.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ