Tudose: Ce spune despre sistemul de avertizare în caz de dezastre
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni dimineaţă, la postul public de radio, că se lucrează la un sistem de avertizare rapid al populaţiei în cazul unor situaţii de urgenţă. Atenţionarea ar urma să fie emisă la nivel guvernamental, să fie preluată de operatorii de telefonie mobilă şi distribuită pe releele din zona semnalată unde ar urma să aibă loc fenomene meteo extreme.
„Nu se poate lua pe planeta aceasta o măsură fizică împotriva unei furtuni sau a unui viscol. Ceea ce va fi o prioritate începând cu ziua de azi este să stabilim un sistem de alarmare funcţional. M-am sfătuit şi azi-noapte cu specialişti ca prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă toţi cei aflaţi în zonele unde există pericol să se petreacă aceste fenomene meteo extreme să vină cu o avertizare pe telefon. Va trebui să lucrăm cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi cu operatorii de telefonie mobilă (...) să existe o coordonare şi să fie stabilit un mecanism funcţional”, a declarat premierul într-o intervenţie telefonică la Radio România Actualităţi.
Şeful Executivului a anunţat că în curând toate jdeţele vor dispune de tot suportul tehnic pentru a interveni în astfel de situaţii.