Tudose îşi nuanţează declaraţia privind steagul secuiesc: Mă refeream la mandatele autorităţilor

| 15 ian, 17:39

Premierul Mihai Tudose a declarat luni, înainte de şedinţa CEx care poate decide soarta Cabinetului său, că prima din mandat a fost prima din ultimele, fără a face alte menţiuni. A făcut însă referire la declaraţia privind steagul secuiesc, spunând că a fost greşit înţeles.

"Prima zi de la Victoria e prima din ultimele, am tot spus asta", a declarat Mihai Tudose, înainte de şedinţa CEx în care se poate decide dacă PSD mai susţine Cabinetul actual.

La şase zile de la declaraţia privind steagul secuiesc şi cine va flutura lângă el, Tudose a spus că a fost greşit înţeles.

"Să nuanţez o declaraţie greşit înţeleasă. Îmi menţin poziţia că nu e negociabilă integritatea României, nu se poate vorbi de o bucată din România, când m-am referit la fluturatul pe steag. M-am referit la autorităţile statului care trebuie să aplice legea, la mandatul lor, nu să flutur pe nu ştiu cine", a spus Mihai Tudose.

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri, referitor la declaraţia comună privind autonomia regională sau teritorială, autonomia locală şi cea culturală, semnată de liderii UDMR, PPMT ŞI PCM, că nu se pune problema unei astfel de autonomii şi toţi cei care vor flutura steagul secuiesc, vor flutura alături de steag.

„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga băţul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, şi anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignoraţi, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, a declarat Mihai Tudose, miercuri seara, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Comisia pentru politică externă a Parlamentului ungar va discuta despre remarcile lui Mihai Tudose

Ulterior, reacţii negative au venit atât din partea liderilor partidelor etniei maghiare, cât şi a unor politicieni de la Budapesta. Totodată, în semn de protest, emblema de pe Ambasada României la Budapesta a fost înlocuită, luni noaptea, cu steagul secuiesc.

Comisia pentru politică externă a Parlamentului Ungariei se va întruni, marţi, pentru o şedinţă specială în care vor fi discutate remarcile premierului român Mihai Tudose privind eforturile de autonomie, a anunţat luni grupul parlamentar al partidului de guvernământ, Fidesz, relatează agenţia MTI.

Opoziţia, în frunte cu Partidul Socialist, a fost de acord cu organizarea unei şedinţe pentru a discuta această situaţie. Fidesz a transmis că remarcile lui Mihai Tudose sunt"inacceptabile şi de neiertat".

Potrivit site-ului Parlamentului ungar, şi comisia pentru unitate naţională va organiza o întrunire în această privinţă.

Ambasadorul României a fost convocat la Ministerul ungar de Externe pentru a oferi explicaţii în legătură cu declaraţiile premierului Mihai Tudose.

Afirmaţiile făcute de către Mihai Tudose referitoare la eforturile pentru autonomie din partea comunităţii maghiare sunt "total inacceptabile şi incompatibile cu valorile europene şi cu situaţia secolului 21", a declarat, vineri, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

"Declaraţiile premierului României, care practic a ameninţat o comunitate etnică naţională şi pe reprezentanţii acesteia cu execuţii, sunt total inacceptabile", a mai spus Szijjarto.

La 10 ianuarie, premierul Mihai Tudose a comentat declaraţia comună privind autonomia regională sau teritorială, autonomia locală şi cea culturală, semnată de liderii UDMR, PPMT şi PCM, subliniind că nu se pune problema unei astfel de autonomii.

"Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga băţul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, şi anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignoraţi, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare", a declarat Mihai Tudose, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ