Tudose, la Carei: Deficitul bugetar pe anul acesta este sub 3%; nu intenționăm schimbarea ministrului Finanțelor
Premierul Mihai Tudose a afirmat miercuri, la Carei, că deficitul bugetar pe anul acesta este de sub 3%, și nu peste 4% cum a anunțat europarlamentarul PNL Daniel Buda.
"Deficitul pe anul acesta este sub 3, și la anul tot sub 3. Îmi permiteți să comentez ce știu eu, nu ce știți dumneavoastră. Este sub 3 — 2,97 pe 2017, și tot așa pe 2018 este bugetul prognozat", a spus Tudose.
Întrebat dacă este nemulțumit de ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, premierul a negat respectiva informație. "Nu, nu este adevărat, ci dimpotrivă. Nu intenționăm (să îl schimbe din funcție — n.r.). Guvernamental nu, politic nu", a afirmat Mihai Tudose.
De asemenea, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că Ionuț Mișa este un ministru bun, care va avea rezultate bune.
"Am înțeles că am avut o întâlnire de taină luni seara. Am avut o zi întreagă, vreo 18 ore de discuții pe buget și împreună cu domnul Mișa. N-a fost niciun conflict între noi, sau între premier și dl. Mișa. E un ministru bun care muncește și va avea rezultate bune", a afirmat Dragnea.
Europarlamentul PNL Daniel Buda a transmis, printr-un comunicat de presă, că deficitul bugetar al țării noastre, constatat de Comisia Europeană, ar fi de 4,1% pentru acest an.
Premierul Mihai Tudose și liderul PSD, Liviu Dragnea, au participat, miercuri, la manifestările organizate la Ansamblul Monumental "Glorie Ostașului Român" din Carei, județul Satu Mare, cu prilejul Zilei Armatei României.