Tudose: Proiectul Legii pensiilor, finalizat. Urmează să fie lansat în dezbatere internă
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu a finalizat proiectul Legii pensiilor şi urmează ca acesta să fie lansat într-o dezbatere internă, a transmis premierul, potrivit Mediafax.
"Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a finalizat proiectul de modificare a legii pensiilor, iar săptămâna viitoare sau poate la sfârşitul acestei săptămâni va fi lansat într-o dezbatere internă. Acest proiect are menirea să regleze o mulţime de nedreptăţi. Avem decalaje foarte mari între pensionari, care au muncit exact la fel", a declarat premierul Mihai Tudose.
"În prima etapă proiectul de modificare a legii pensiilor va fi lansat într-o dezbatere interna pentru că ne dorim ca legea să fie foarte bine aşezată. Nu vrem să apară scăpări", a adăugat şeful Executivului.
“Sunt trei variante: să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, umblând doar la comisioanele care se iau astăzi de administratorii privaţi ai acelor bani, fiindcă, repet, au exagerat. Varianta a doua: să diminuăm cota pentru Pilonul II în favoarea Pilonului I. Varianta a treia: opţional. Se fac calcule. Săptămâna viitoare vom avea simulările conmplete şi vom lua o decizie”, a declarat premierul, la RTV.
Tudose a precizat că discuţia privind schimbarea regulilor a pornit de la ASF, explicând totodată, că taxa de management de 2,5% stabilită pentru administrator iniţial a continuat să fie luată timp de 10 ani: „Vorbim de nişte miliarde”, a menţionat Tudose.
Potrivit vicepremierului Marcel Ciolacu, Guvernul va lua o hotărâre în privinţa Pilonului II, întrucât analizele ASF şi ale ministerului de Finanţe au evidenţiat „cifre îngrijorătoare”. Ciolacu a declarat că Guvernul nu are o problem cu banii, iar discuţoa privind pilonul II de pensii a pornit de la ASF.
"Nu Guvernul României a pornit această discuţie, şi nu că nu avem bani. A plecat de la ASF, dânşii urmăresc cifrele. Din cifre au ieşit anumite concluzii. Au avut o întâlnire cu administratorii de la Pilonul II. Nu este luată o decizie, nu există desfiinţarea. Decizia politică va fi o decizie cum e mai bine pentru cetăţenii României. Există anumite cifre care ne îngrijorează. E ceva îngrijorător cu pilonul II, nu ca în alte state, ca în Polonia unde s-a fugit cu banii", a spus el, precizând că nu va fi „o intrare brutală” a statului.
În replică, Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) i-a cerut premierului să publice analiza făcută de Ministerul Finanţelor din care rezultă că sunt "cifre îngrijorătoare" în cazul Pilonului II de pensii.
De asemenea, APAPR a solicitat o întrevedere cu şeful guvernului pentru a discuta rezultatele acestei analize.