Tudose: Vom aproba clarificarea acordării burselor pentru medicii rezidenți
Clarificarea acordării burselor pentru medicii rezidenți va fi aprobată, a anunțat premierul Mihai Tudose la începutul ședinței de joi a Guvernului.
"Înțeleg că este rezolvată și vom aproba clarificarea acordării burselor pentru medicii rezidenți. Mulțumesc atât domnului ministru Bodog, doamnei ministru Lia Olguța Vasilescu, precum și Ministerului Justiției pentru soluțiile găsite", a declarat Tudose.
În acest sens, pe ordinea de zi a ședinței se află un proiect de ordonanță pentru modificarea Ordonanței 18/2009
privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.
Luni, șeful Executivului a anunțat că i-a cerut ministrului Muncii să găsească o soluție pentru ca problema burselor pentru medicii rezidenți să fie rezolvată până joi. Tot luni, președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că medicii rezidenți nu vor rămâne fără burse.
"Acei oameni nu vor avea de suferit, deci vor primi bursele, mai ales că în luna martie ei vor ajunge la un salariu de 5.700 de lei, dar nu vor rămâne până atunci fără burse. A fost o scăpare în lege care va fi corectată, am înțeles chiar joi prin ordonanță de urgență. (...) Mai și greșim. Important este că le vedem, le reparăm rapid (n.r. — greșelile), astfel încât oamenii să nu sufere. Rău este când persiști într-o greșeală cu încăpățânare", declara Dragnea.
Platforma România 100, lansată de Dacian Cioloș, a cerut clarificări miniștrilor Sănătății și Muncii pentru situația semnalată de mai mulți medici rezidenți, care au fost anunțați că începând cu 1 iulie 2017 — odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării — nu vor mai primi bursa lunară de 670 de lei.