Turcan: Coaliţia Dragnea-Tăriceanu-Băsescu vrea demiterea şefei DNA prin comisia privind prezidenţialele din 2009
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că PSD a "născocit" comisia de anchetă pentru alegerile din 2009, scopul fiind demiterea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
"Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 este un subiect născocit de PSD pentru a parazita agenda publică. Contrar celor enunţate de PSD - ALDE, scopul real al comisiei de anchetă nu este legat de presupusa fraudare a alegerilor prezidenţiale. Acesta este doar un pretext folosit de trio-ul Dragnea - Tăriceanu - Băsescu, care ştiu foarte bine că decizia CCR din 2009 de validare a alegerilor face ca finalitatea acestei comisii să fie zero. La acel moment, PSD a făcut un efort deosebit de a proba acuzaţiile de fraudă şi a eşuat lamentabil în a prezenta dovezile. Prin urmare, nu aceasta este preocuparea comună a acestor lideri politici, fapt confirmat şi de fracturile logice din 'raţionamentele' pe care le prezintă public", susţine Turcan, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
Ea precizează că, dacă majoritatea parlamentară va prezenta elemente concrete şi concludente care să fie un punct de plecare pentru obiectul de activitate enunţat formal al acestei comisii, PNL nu va avea nicio reţinere să susţină un demers pentru aflarea adevărului.
Liderul PNL subliniază că scopul acestui demers trebuie să fie cel afirmat public.
"În realitate, însă, coaliţia anti-DNA, formată din trio-ul amintit, îşi propune ca activitatea comisiei de anchetă să o vizeze pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Pentru că nu au suficient curaj şi nici elemente justificative să propună înfiinţarea unei astfel de comisii de anchetă, în mod formal, au preferat să se prefacă în anchetatori ai unor alegeri care sunt un subiect închis. De fapt, este planul B la încercarea de a demite şeful DNA cu mâna ministrului Justiţiei. Acesta este jocul unor politicieni fricoşi, lipsiţi de onestitate, care au făcut o obsesie legată de anchetele împotriva corupţiei", punctează liderul PNL.
Raluca Turcan subliniază că majoritatea parlamentară acţionează, în paralel, pentru modificarea legislaţiei astfel încât decizia asupra revocării şefilor din Justiţie să nu mai fie în mâna preşedintelui României, aşa cum a fost de la începutul anilor '90, precizând că premierul Sorin Grindeanu a intrat şi el în "această conivenţă".
"Aceasta este adevărata finalitate a demersurilor politice PSD - ALDE - Băsescu: intimidarea şi controlul asupra Justiţiei", conchide liderul PNL.
Înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009 va fi votată miercurea viitoare de plenul reunit al Parlamentului, a anunţat joi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
"Astăzi (joi - n.r.), la Birourile permanente reunite, s-a aprobat proiectul de hotărâre care va fi trimis în plen şi se va vota, sper, miercuri, 26 aprilie. Au fost câteva observaţii din partea unor colegi de la PNL, de la USR, de la PMP, care au spus că ei s-ar opune acestui proiect de hotărâre pentru că ar trebui să fie completat cu mai multe amendamente, să fie mai clar, unii colegi au spus că Parlamentul nu ar avea dreptul să investigheze sau să cerceteze aceste aspecte care au apărut deja în presă. Eu şi colegii mei le-am spus că au posibilitatea şi tot timpul necesar până miercuri să se gândească la amendamente care să îmbunătăţească textul hotărârii", a spus Dragnea la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite.