Turcan: Inițiativa legislativă privind Statutul funcționarilor publici nu are girul PNL și nu va fi susținută
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat joi că inițiativa legislativă a senatorului liberal Răducu Filipescu, potrivit căreia funcționarii publici trimiși în judecată pentru corupție nu ar mai fi suspendați din funcție, nu are girul partidului și nu va fi susținută.
"Inițiativa legislativă cu privire la Statutul funcționarilor publici nu are girul PNL și nu va fi susținută. Măsura suspendării de drept din funcție a funcționarului public la momentul trimiterii în judecată pentru o serie de infracțiuni prevăzute în legea în vigoare este necesară și trebuie menținută", a declarat pentru AGERPRES Turcan.
Potrivit acesteia, a fost constatată și prin mai multe decizii ale Curții Constituționale necesitatea unor măsuri de natură a asigura integritatea funcției publice.
"PNL se delimitează de această inițiativă care nu a fost supusă dezbaterii și deciziei conducerii partidului", a arătat liderul PNL.
Senatorul PNL Răducu Filipescu a depus la Parlament o propunere legislativă pentru abrogarea articolului 94, alin. (1), lit. m) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Astfel, inițiativa prevede ca funcționarii publici să nu mai fie suspendați din funcție dacă sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals și infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității.