Turcan: PSD-ALDE se află între ciocan şi nicovală cu Legea salarizării unitare
PSD-ALDE se află "între ciocan şi nicovală" cu Legea salarizării unitare, afirmă preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, precizând că rămâne sceptică asupra capacităţii social-democraţilor de a livra ce promit.
"Ce au promis şi ce au livrat. Cel mai bun exemplu pentru nebuloasa Legii salarizării unitare, pe care PSD-ALDE au supralicitat iar acum s-a aşternut tăcerea, este măsura TVA zero! Îşi mai aduce cineva aminte că trebuia aplicată începând cu 1 martie?! La fel ca şi în cazul Legii salarizării, propunerea nu a fost asumată de Guvern, ci expediată prin semnătura lui Liviu Dragnea într-o iniţiativă legislativă. Nici până astăzi nu a fost pusă în dezbaterea Senatului, nici măcar în comisiile de specialitate, pentru că stă în sertarul bine ferecat al conducerii Senatului", a scris Turcan, joi, pe Facebook.
Ea precizează că această măsură nu a fost asumată oficial de Guvern după observaţiile făcute de Consiliului Legislativ.
"Pentru că unele măsuri încalcă directive ale Uniunii Europene, iar pentru altele ar fi fost necesare negocieri prealabile cu Comisia Europeană. Aşa că mai bine au fugit de răspundere", declară Turcan.
Liderul PNL precizează că se aşteaptă ca acelaşi lucru să se întâmple şi cu Legea salarizării unitare.
"Mă aştept ca în aceeaşi manieră să-şi respecte PSD-ALDE promisiunea şi cu Legea salarizării unitare, unde se află acum între ciocan şi nicovală. Au promis sume fabuloase bugetarilor, dar s-au angajat şi că menţin stabilitatea economică a României. Aşadar, o vor trece sub tăcere, o vor ascunde prin sertarele Parlamentului, numai şi numai pentru a nu recunoaşte că au minţit", spune Turcan.
Potrivit acesteia, România are nevoie urgentă de o lege care să aşeze ordinea în sistemul public de salarizare, o lege aplicabilă şi predictibilă care să ofere certitudini, şi nu doar declaraţii de bune intenţii.
"Rămân, însă, sceptică asupra capacităţii PSD de a livra ce promite, de a se preocupa de guvernare şi nu de cum să-şi acopere minciunile cu alte noi şi noi minciuni", mai afirmă Turcan.