Bilanţul complotului din Turcia a ajuns la 265 de morţi

| 15 iul, 23:34

Bilanţul încă provizoriu al tentativei de lovitură de stat din Turcia este de 265 de morţi, iar aproape 3.000 de militari participanţi la complot au fost arestaţi preventiv, anunţă premierul Binali Yildirim.

UPDATE 15.00 "Bilanţul total este de 265 de morţi - 161 de agenţi de poliţie şi civili deveniţi martiri; şi 104 participanţi la tentativa de lovitură de stat", a declarat Binali Yildirim, precizând că alte 1.440 de persoane au fost rănite.

"Felicit cetăţenii care au opus rezistenţă la lovitura de stat. Suntem bucuroşi că această rebeliune nu a avut loc în cadrul ierarhiei de comandă militară", a spus premierul Turciei, citat de site-ul cotidianului The New York Times.

Premierul a precizat că 2.839 de militari implicaţi în tentativa de lovitură de stat au fost arestaţi preventiv.

UPDATE 11.28 Noul şef al Statului Major al Armatei, generalul Umit Dundar, arată într-o conferinţă de presă că 104 militari care au participat la tentativa de preluare a puterii au fost ucişiAceastă cifră este în plus faţă de cei peste 90 de morţi anunţaţi anterior, dintre aceştia 47 fiind civili1.154 de persoane au fost rănite, a mai spus generalul. Astfel, bilanţul provizoriu al celor care şi-au pierdut viaţa arată astfel: 104 militari rebeli, 41 de poliţişti, doi militari loiali guvernului şi 47 de civili.

Dundar a fost numit şef al Armatei în cursul acestei nopţi, după ce generalul Hukusi Akar a fost dat dispărut, ca fiind răpit de facţiunea rebelă a armatei.

„Oamenii au ieşit pe străzi şi şi-au arătat sprijinul pentru democraţie. Turcia a dat dovadă de o cooperare istorică între guvern şi popor. Naţiunea nu va uita niciodată această trădare. Turcia a închis ireversibil capitolul loviturilor de stat militare. Forţele armate sunt hotărâte să elimine membrii mişcării Gulen din rândurile ei. Vom continua să servim poporul. Aş vrea să mulţumesc tuturor partidelor politice şi mass media pentru sprijinul democraţiei. Cei care şi-au trădat ţara nu vor rămâne nepedepsiţi”, a declarat generalul Dundar, conform The Guardian.

Îmbrăcați în haine de camuflaj, soldații au ieșit din tancuri, ținând mâinile sus. Potrivit agenției de presă Anadolu, 50 de militari au fost arestați. Imagini cu momentul în care zeci de soldați, susținători ai loviturii de stat, s-au predat pe podul Bosfor din Istanbul

În tentativa de lovitură de stat au fost implicați inclusiv ofițeri superiori, printre care și fostul general Muharrem Kose, îndepărtat recent din funcţie de regimul de la Ankara, potrivit agenției de presă citate. Un reprezentant al Parlamentului turc a anunțat că 1.374 de susținători ai loviturii de stat au fost reținuți. De asemenea, amiralul Nejat Atilla Demirhan, o figură proeminentă în cadrul acestei tentative de lovitură de stat, a fost arestat sâmbătă în provincia Mersin.

UPDATE 11.16 Lira turcească a scăzut până la cel mai mic nivel din ultimii opt ani, în contextul loviturii de stat eşuate din Turcia, informează site-ul agenţiei Bloomberg. Noua liră turcească a pierdut 4,6%, ajungând la nivelul de 3,0157 în raport cu un dolar. Este vorba de cea mai mare scădere înregistrată de lira turcească începând din anul 2008.

Scăderea bruscă a avut loc în contextul tentativei de lovitură de stat militară din Turcia.

UPDATE 11.14 Șeful poliției din Turcia, Celalettin Lekesiz, a anunțat că 16 soldați rebeli au fost uciși la Comandamentul General al Jandarmeriei, care a fost luat înapoi în urma intenției de lovitură de stat. "Ei au încercat să comande și să controleze forțele de jandarmerie în peste 81 de provincii din Turcia", a spus Lekesiz, potrivit hurriyetdailynews.com.

“Operațiunea încă era în curs de desfășurare la sediul central din Beștepe, dar dar era pe punctul de a se termina”, a spus el. "16 dintre ei au fost uciși și aproape 250 reținuți", a adăugat el.

UPDATE 11.08 Bilanţul provizoriu al victimelor tentativei de lovitură de stat care a avut loc în Turcia este de cel puţin 90 de morţi, mulţi dintre ei civili ucişi de militarii pucişti. Imaginile au fost filmate în Ankara, în noaptea de vineri spre sâmbătă şi se poate observa şi auzi cu elicopetere trag spre cei aflaţi la sol. O bombă a fost aruncată şi asupra palatului prezidenţial, însă preşedintele Erdogan nu se afla la reşedinţa sa în acel moment.

UPDATE 11.02 Teoretic, aeroporturile din Ankara şi Istanbul s-au redeschis dimineaţă, după ce noaptea trecută au fost închise. Practic, doar câteva zboruri s-au operat până acum. De la Bucureşti, două aeronave charter ale companiilor TAROM şi Blue Air au decolat în această dimineaţă spre Antalya. Unele zboruri spre Istanbul sunt anulate însă.

Dimineaţă plină de confuzie pe Aeroportul Otopeni pentru pasagerii care urmau să plece spre Turcia. Mai multe zboruri au fost anulate, iar turiştii au avut de aşteptat până când cineva să le ofere informaţii. „Se poate să ne mișcăm și noi mai așa. Sistemul a căzut, Turkis a căzut, Turcia nu mai este. Să dea Dumnezeu să reziste până mâine ca țară, da puteți să ne ajutați.”

Unele zboruri au fost reluate însă. Două chartere spre Antalya au decolat dimineaţă, iar din cei 300 de pasageri, doar 3 au renunţat la vacanţă. Vadu Vasile, Christian Tour: „Ceilalti sunt la check in. Turiștii m-au sunat, le-am spus care e situația și au spus că vin la aeroport.

Muharrem Mavisu, Fibula Air Travel: „Oamenii au fost speriați, dar acum totul e în regulă. Toate avioanele merg spre Antalia. Azi avem 134 de turiști și sunt veniți toți turiștii la check in.” Cu toate acestea mulţi au plecat cu o strângere de inimă spre Turcia. „Mi se pare incertă situația și de aia am avut o discuție cu reprezentantul companiei. Nu stiu dată fiind situația care s-a creat în Turcia, este totuși o strângere de inimă. Suntem cu copii.” „Rămâne doza de optimism să putem merge. Acolo un 10-20 la sută e un gând negru dar să sperăm că va fi bine.”

În schimb, unele zboruri spre Istanbul sunt anulate. „Trebuia să ajung la Cairo diseară. Zborul era prin Istanbul dar s-a anulat, mi-au schimbat cei de la Tarom zborul, mai întâi spre Atena și de acolo spre cairo, întârziere 4-5 ore.” Deocamdată nu se ştie când vor fi reluate zborurile spre Istanbul.

UPDATE 11.01 Consulatul General al României la Izmir anunţă sâmbătă că punctele de de trecere a frontierei terestre turce spre Bulgaria şi Grecia, pe sensul de ieşire din Turcia, sunt închise, însă precizează că aeroporturile din Turcia sunt deschise, inclusiv cele pe care operează cursele charter - Bodrum, Antalya. "Potrivit informaţiilor obţinute în această dimineaţă de la Poliţia de Frontieră din Turcia, aeroporturile din Turcia sunt deschise, inclusiv cele pe care operează cursele charter (Bodrum, Antalya). Punctele de trecere a frontierei pe cale terestră sunt deschise pe sensul de intrare în Turcia, dar sunt închise pe sensul de ieşire, atât spre Bulgaria, cât şi spre Grecia. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră nu au putut preciza când ar putea fi deschisă frontiera terestră. Va sfătuim să nu plecaţi spre România înainte de a se lămuri situaţia la frontiere", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Consulatului General al României la Izmir.

UPDATE 10.59 În urma tentativei de lovitură de stat din Turcia 1.563 de soldați și ofițeri au fost arestați, iar 29 colonei și cinci generali au fost demiși. Cel puțin 90 de persoane au fost ucise și 1154 rănite în acțiuni militare în Istanbul și Ankara. Forțele pro-guvernamentale au preluat controlul asupra clădirii HQ militare, existând în continuare unele grupuri de rebeli care rezistă, a declarat un oficial turc sâmbătă, citat de Reuters.

Oficialul a declarat pentru Reuters că 1.563 de militari au fost arestați în urma tentativă de lovitură de stat, în timp ce un cotidian turc anunță că ar fi vorba despre un număr de 1.374 de militari care au fost reținuți. Generalul Hulusi Akar, care conduce forțele armate ale Turciei, a fost salvat din captivitatea rebelilor. El a fost cel mai înalt oficial militar care s-a aflat în mâinile lor.

UPDATE 10.51 Președintele turc Recep Tayyip Edogan a fost avertizat cu privire la tentativa de lovitără de stat din Turcia de către una din gărzile sale de corp, în timpul unei conferințe de presă, informează corriere.it. Momentul dramatic în a fost surprins de camerele de luat vederi. Imedat ce a aflat că armata pregătește o lovitură de stat, Erdogan s-a ridicat și a părăsit sala în care avea loc conferința de presă.

Ulterior, avionul în care se afla preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a aterizat la Istanbul, fiind întâmpinat de o mare muțime de oameni, transmite agenţia turcă Anadolu, citată de RT.com.

Erdogan, avertizat cu privire la tentativa de lovitură de stat

Tentativa de Lovitură de stat în Turcia pare sa fi eșuat. O facţiune din armata turcă a preluat pentru cateva ore puterea. Simpatizanții președintelui Recep Erdogan au ieșit în stradă pentru a-l susține pe acesta. Șeful statului turc a susţinut că în spatele acestui puci s-ar afla clericului musulman Fethullah Gulen, adversarul său care locuieşte în Statele Unite.

De asemenea, mai multe explozii puternice au avut loc atât la Istanbul cât şi la Ankara, inclusiv la sediul Parlamentului.

UPDATE 10.30 ”Liderii politici au făcut apel azi-noapte ca oamenii să iasă în stradă şi să susţină democraţia, iar oamenii au răspuns apelului. De 12 ORE oamenii au ieşit în stradă, iar acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrurile s-au mai terminat.(...) Este un grup în armată, din câte am înţeles, şi a încercat să controleze alegerile democratice din Turcia. Iar pentru a-şi atinge scopul e în stare să facă orice. Vă puteţi imagina că folosesc elicopetere militare şi au bombardat Parlamentul”, declarat ambasadorul Turciei, pentru Realitatea TV.

UPDATE 10.29 Sute de români au rămas blocați în Turcia în urma revoltei împotriva președintelui Recep Erdogan. Toate zborurile din Istanbul au fost blocate. De asemenea, șase zboruri din și către aeroportul Ataturk au fost anulate, informează B1 TV.

Toate zborurile spre Istanbul sunt anulate. Este vorba despre șase zboruri care ar trebui să facă legătura între București și Istanbul. La principala companie aeriană care face legătura cu Turcia, Turkish Airlines, este coadă câmbătă dimineața. Zeci de oameni care aveau zboruri cu escală în Istanbul așteaptă în aeroport, mulți dintre ei fiind nemulțumiți pentru că au pierdut deja legăturile spre alte destinații.

Conform Eurocontrol, zborurile pe aeroporturile din Istanbul au fost reluate. Rămâne de văzut cân vor fi reluate zborurile spre România. În acest moment, în Turcia sunt cel puțin 100 de români care așteaptă să vină spre casă.

UPDATE 10.11 Agenţia de presă Anadolu a anunţat că bilanţul morţilor este de 90, iar alte 1.154 de persoane au fost rănite.

UPDATE 10.08 Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pare să deţină din nou controlul politic după tentativa de lovitură de stat soldată, conform unor surse, cu moartea a zeci de persoane şi arestarea câtorva sute, dar există informaţii că sunt în continuare confruntări militare în unele zone din Turcia. "Au îndreptat armele poporului spre popor", a declarat Erdogan la Aeroportul Ataturk din Istanbul, dând asigurări că Administraţia sa a restabilit controlul.

Ministrul Justiţiei, Bekir Bozdag, a dat asigurări că tentativa de lovitură de stat a fost învinsă definitiv. "Autorii loviturii de stat nu deţin nicăieri controlul în mod corespunzător; vor fi învinşi inclusiv în zonele în care deţin controlul, iar cei care au preluat mijloace aeriene vor fi doborâţi", a spus Bozdag, citat de agenţia Anadolu.

Nu este clar cine deţine controlul asupra Statului Major General al armatei turce, dar Guvernul a dat asigurări că şeful instituţiei, care era ţinut ostatic, a fost eliberat. Un oficial prezidenţial a declarat pentru Associated Press, sub protecţia anonimatului, că cel puţin 60 de persoane au murit în confruntările militare, iar peste 1.563 de ofiţeri militari participanţi la lovitura de stat au fost arestaţi. Parlamentul Turciei organizează o reuniune de urgenţă pe tema situaţiei de criză.

UPDATE 10.03 Potrivit unui comunicat MAE, au fost recepționate aproximativ 400 de apeluri telefonice prin intermediul Call Center-ului Ministerului Afacerilor Externe și direct la misiunea diplomatică și oficiile consulare.

Potrivit informațiilor de până în prezent, nu se înregistrează victime sau răniți în rândul cetățenilor români aflați în Turcia.

Imediat ce condițiile de securitate au permis, o echipă a Consulatului General al României la Istanbul s-a deplasat la Aeroportul Internațional Atatürk din Istanbul, pentru a oferi asistență cetățenilor români aflați în incinta acestuia.

La nivelul Celulei de criză sunt menținute contactele cu firmele și companiile de turism care operează pe relația cu Turcia. Potrivit informațiilor disponibile, frontiera terestră dintre Turcia și Bulgaria este închisă în sensul de ieșire din Turcia.

UPDATE 9.56 După anunţul arestării a peste 1.500 de complotişti, numeroşi civili se plimbă pe podurile de peste Bosfor cântând şi fluturând steaguri.

(w400) Civili, pe

(w400) Civili pe

UPDATE 9.48 Un oficial guvernamental, citat de Reuters, a anunţat că numărul militarilor rebeli arestaţi, în toată Turcia, este de 1.563.

UPDATE 9.45 Premierul Dacian Cioloş a scris, pe reţelele de socializare că "singura cale pentru Turcia, un partener-cheie pentru România, este întoarcerea la ordinea constituțională și la statul de drept": "Singura cale pentru Turcia este întoarcerea la ordinea constituțională și la statul de drept. În această dimineață, la reuniunea informală a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană prezenți la Summitulul ASEM, am susținut împreună cu ceilalți lideri europeni, condamnarea tuturor tuturor acțiunilor de violență și agresiune asupra instituțiilor statului democratic alese.

Turcia este un partener cheie pentru România și pentru Uniunea Europeană.

MAE m-a asigurat că celula de criză constituită azi noapte din dispoziția ministrului este deplin funcțională și este în legătură cu cetățenii români care au nevoie de asistență. Totodată, ambasada și consulatele României în Turcia sunt în alertă și pregătite să-i ajute pe toți cetățenii români care au nevoie de sprijin".

UPDATE 09.37 Șeful Statului Major al armatei turce, generalul Hulusi Akar, a fost eliberat sâmbătă de militari puciști, care îl luaseră ostatic la o bază aeriană situată la periferia capitalei Ankara, și condus într-un loc sigur, au anunțat canale de televiziune turcești, relatează AFP. Soarta generalului Hulusi Akar, înlocuit cu puțin timp în urmă de un alt general al armatei deoarece nu mai putea să-și exercite funcțiile, era neclară, președintele turc Recep Tayyip Erdogan declarând că nu se știa locul în care era reținut. Șeful Statului Major al armatei turce s-a aflat printre cei luați ostatici la cartierul general din Ankara.

UPDATE 09.24 Compania Malaysia Airports, operatorul aeroportului Sabiha Gokcen International Airport (ISG) din Istanbul, a anunțat sâmbătă că acest aeroport va continua să proceseze zborurile cu plecare și sosire în Turcia, în pofida tentativei de lovitură de stat, transmite Reuters.

UPDATE 09.04 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, până în prezent, nu se înregistrează victime sau răniţi în rândul cetăţenilor români aflaţi în Turcia, ca urmare a tentativei de lovitură de stat care a avut loc în această ţară. "Imediat ce condiţiile de securitate au permis, o echipă a Consulatului General al României la Istanbul s-a deplasat la Aeroportul Internaţional Ataturk din Istanbul, pentru a oferi asistenţă cetăţenilor români aflaţi în incinta acestuia", menţionează MAE într-un comunicat.

Până în prezent, au fost recepţionate aproximativ 400 de apeluri telefonice prin intermediul Call Center-ului MAE şi direct la misiunea diplomatică şi oficiile consulare.

"MAE informează că Celula de criză constituită din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe şi-a continuat activitatea în cursul nopţii pentru a stabili cele mai eficiente modalităţi de a furniza asistenţa consulară cetăţenilor români aflaţi în Turcia. Reprezentanţii Ambasadei României la Ankara şi ai Consulatelor Generale din Istanbul şi Izmir continuă demersurile în vederea acordării asistenţei consulare necesare cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul Turciei", se arată în comunicat.

MAE menţionează că la nivelul Celulei de criză sunt menţinute contactele cu firmele şi companiile de turism care operează pe relaţia cu Turcia. Potrivit informaţiilor disponibile, frontiera terestră dintre Turcia şi Bulgaria este închisă în sensul de ieşire din Turcia.

UPDATE 8.51 Șeful Poliției turce a anunțat că 16 ”complotiști” au fost uciși la ”sediul grupării paramilitare”, iar alți 250 au fost arestați. Acest bilanț se adaugă altor 754 de militari reținuți. De asemenea, 5 generali şi 29 de colonei au fost demişi din funcţie la ordinul ministrului de Interne, Efkan Ala.

UPDATE 08.49 Reprezentantul serviciului de informații din Turcia susține că lovitura de stat a “eșuat”. Premierul Turciei a făcut un anunț asemănător și a explicat că situația este sub control. Postul de televiziune național, preluat de puciști în toiul nopții, este din nou sub controlul guvernului, anunță CNN, iar soldaţii au început să se predea.

În ciuda acestor evidenţe, armata susţine că mişcarea continuă.

Gulnur Aybet, şeful Departamentului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale la Centrul pentru Studii de Securitate de la Universitatea Bachcesehir din Istanbul, a oferit BBC totuşi trei motive pentru care lovitura de stat se poate spune că a eşuat:

- a participat un număr relativ mic de soldaţi

- înalţii oficiali au vorbit şi au condamnat acţiunea puciştilor

- oamenii au ieşit în stradă şi s-au OPUS loviturii de stat

UPDATE 8.46 Uniunea Europeană a lansat un apel la o ”revenire urgentă la ordinea constituțională”, într-un mesaj comun al lui Donald Tusk, Jean-Claude Juncker și Federica Mogherini.

”Tensiunile și problemele cu care se confruntă Turcia nu pot fi rezolvate cu ajutorul armelor. Nu există nicio alternativă la democrație și la regimul de drept”.

UPDATE 8.40 Șeful Armatei turce, Hulusi Akar, reținut de rebeli vineri noaptea, a fost salvat de forțele loiale președintelui Erdogan, potrivit unui oficial citat de agenția Reuters.

UPDATE 8.31 Peste 700 de militari, de toat rangurile, au fost arestați, potrivit presei internționale. Un înalt oficial, citat de Reuters, susține că rebelii nu beneficiază de ajutorul avioanelor.

UPDATE 07.53 Președintele Erdogan a lansat un nou apel la susținătorii săi, să nu părăsească străzile până ce situația nu va reveni la normal. De cealaltă parte, rebelii au trimis presei un comunicat prin care le cere oamenilor să rămână în case. Susținătorii președintelui în funcție i-au atacat pe cei care vor ca lovitura de stat să reușească, potrivit matorilor citați de agenția Reuters.

UPDATE 7.52 Ministrul justiţiei anunţă că 754 de soldaţi rebeli au fost capturaţi

UPDATE 7.50 Partidele de opoziţie au respins şi ele puciul şi au anunţat susţinerea pentru actuală arhitectură de securitate din statul turc (Hurriyet)

UPDATE 07.47 Aproximativ 50 dintre soldații care blocau podurile peste Bosfor, favorabili loviturii de stat, s-au predat forțelor de poliție prezente în Piața Taksim, alături de alți câțiva zeci de colegi informează Reuters, care citează martori oculari.

UPDATE 07.46 Prim-ministrul turc Binali Yildirim a ordonat sâmbătă armatei să doboare avioanele şi elicopterele aflate în mâinile militarilor pucişti, a declarat un responsabil turc, informează AFP.

"Avioane de luptă au decolat de la baza lor din Eskisehir", în vestul Turciei, pentru a lupta contra aparatelor rebelilor, a precizat acest responsabil.

UPDATE 07.43 Un oficial apropiat președintelui Erdogan a afirmat că avioanele de război F-16 au lansat atacuri împotirva tancurilor situate în preajma Palatului Prezidențial din Ankara.

UPDATE 07.40 Tancurile încă nu au fost restrase de pe străzile din Istanbul, dar unele sunt abandonate, astfel că unii trecători își fac selfie-uri.

 

(w460) Selfie cu

UPDATE 7.39 Circa 50 de soldaţi rebeli s-au predau poliţiei fidele lui Erdogan în Istanbul, pe unul dintre podurile pe care le blocaseră. Ei au abandonat tancurile cu care blocaseră podul şi s-au predat cu mâinile sus, după cum arată imaginile CNN Turk. Un reporter Reuters a relatat că alte zeci de soldaţi rebeli încercuiţi în Piaţă Taksim s-au predat forţelor loiale preşedintelui.

UPDATE 07.38 Agenția Reuters a primit un document potrivit căruia facțiunea militară care a încercat lovitura de stat anunță că va continua lupta.

UPDATE 07.32 Un grup de soldaţi din rândul puciştilor au ocupat sâmbătă dimineaţa sediul din Istanbul al postului privat de televiziune CNN Turk, afiliat CNN-ului american, şi au sistat emisia, transmit agenţiile EFE şi Reuters.

Intervenţia împotriva acestui post, în jurul orei locale 03:40, a avut loc la mai puţin de o oră după ce televiziunea publică TRT, aflată timp de mai multe ore sub controlul militarilor, şi-a restabilit emisia la Ankara.

LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Clipe de groază în televiziunea CNN Turk. Puciștii au fost arestați 127

 

La întreruperea emisiei postului CNN Turk, pe ecrane a apărut o imagine cu studioul gol şi s-a auzit un foc de armă, precum şi zgomotul provenit de la mulţimea de afară. La fel s-a întâmplat și la cotidianul Hurriyet, care a anunțat de curând pe Twitter că puciștii au fost arestați.

CNN Turk de asemenea a început să emită din nou. ”Elicopterul a aterizat în parcare cu aproximativ 15 soldați. Au intrat în clădire și i-au forțat pe colegii mei să plece”, a explicat Ferhat Boratav, redactor șef la CNN Turk pentru CNN.

UPDATE 07.28 Umit Dündar (şef al Armatei 1) fost numit şef al Statului Major al Armatei, anunţă premierul turc, citat de presă turcă. Nu se ştie ce se întâmplă cu predecesorul sau, despre care existau informaţii că ar fi fost ţinut ostatic de rebeli

UPDATE 07.17 Mai mulți militari, inclusiv ofițeri superiori, au fost implicați în tentativa de lovitură de stat din Turcia. Imaginea care rulează sâmbătă dimineața pe toate agențiile internaționale de știri este aceea cu soldații care au luat parte la lovitura de stat, predându-se cu mâinile sus. soldații care se aflau în Istanbul pe podul care traversează Bosforul, precum și cei din Capitala Ankara, s-au predat. Imaginile cu militarii cu mâinile sus au făcut ocolul presei internaționale.

O lovitură de stat executată de o parte a armatei turce pare să fi eșuat în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce poliția, populația și mai multe structuri de securitate au ieșit pe străzi pentru a susține administrația președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Confuzia inițială s-a risipit, măcar parțial, pentru a dezvălui, pe parcursul nopții, că doar o parte a armatei ia parte la tentativa de lovitură de stat.

 

 

Mai mulți militari, inclusiv ofițeri superiori, au fost implicați în tentativa de lovitură de stat din Turcia. Printre aceștia, fostul general Muharrem Kose, îndepărtat recent din funcţie de regimul de la Ankara, s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat, relatează agenţia de presă Anadolu, citată de DPA. O lovitură de stat executată de o parte a armatei turce pare să fi eșuat în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce poliția, populația și mai multe structuri de securitate au ieșit pe străzi pentru a susține administrația președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Confuzia inițială s-a risipit, măcar parțial, pentru a dezvălui, pe parcursul nopții, că doar o parte a armatei ia parte la tentativa de lovitură de stat.

Cine se află la conducerea acțiunii? Agenția de presă publică a oferit câteva nume. În capul listei s-ar afla fostul general Muharrem Kose, îndepărtat recent din funcţie de regimul de la Ankara. În grupul de frunte s-ar mai afla colonelul Mehmet Oguz Akkus, și alți ofițeri - Erkan Agin și Dogan Uysal.

Premierul turc Binali Yildirim a anunţat că peste 120 de persoane au fost arestate după tentativa de lovitură de stat.

Atât președintele cât și premierul au făcut legătura între tentativa de lovitură de stat și clericul Fethullah Gulen, un rival al șefului statului.

UPDATE 07.10 Ministrul justiţiei de la Ankara susţine că 336 au fost reţinuţi, în urmă tentativei de lovitură de stat, anunţă CNN Turk, citat de Reuters. Precizăm faptul că majoritatea instituţiilor de presă din Turcia sunt controlate de Erdogan.

UPDATE 06.59 Tentativa de lovitură militară din Turcia ar putea pune piedici Statelor Unite în războiul pe care îl duc împotriva Statului Islamic în Siria și în general ar putea submina obiectivele americane în Orientul Mijlociu prin slăbirea democrației și o instabilitate prelungită în singurul stat musulman membru NATO, comentează Reuters.

Focuri de armă și explozii au zguduit, vineri seară, atât capitala Ankara, cât și metropola Istanbul, în condițiile în care serviciile militare și de securitate păreau să fie divizate. La doar câteva ore de la izbucnirea incidentelor, Statele Unite au făcut un anunț fără echivoc: sunt alături de guvernul președintelui Tayyip Erdogan.

Relațiile dintre guvernul lui Erdogan și administrația Obama au fost adesea dificile, dar cele două state au cooperat în lupta împotriva Statului Islamic.

Indiferent de rezultatul final al evenimentelor, Turcia se va confrunta acum cu o perioadă de instabilitate politică și economică, ceea ce ar putea ține departe Ankara de seria recentă de atacuri împotriva Statului Islamic, de lupta împotriva rebelilor kurzi, dar și de limitarea fluxului de militanți străini care îi trec granița cu Siria.

„Din perspectiva americană, cel mai rău scenariu ar putea fi o lovitură de stat ineficientă care ar târî Turcia într-o luptă prelungită pentru putere”, spune Blaize Misztal, expert în securitate. „Chiar și o lovitură de stat care s-ar desfășura repede și ar întâmpina o rezistență mică ar fi destabilizatoare, numai că o lovitură parțială sau un puci eșuat ar putea aduce pe viitor și mai multă instabilitate”, e de părere expertul citat de Reuters.

Turcia, punte între Europa și Orientul Mijlociu, are a doua cea mai mare armată din NATO după cea a Statelor Unite, iar în regiune este prima economie. În ciuda unui istoric de lovituri militare, țara cu 75 de milioane de locuitori este cea mai veche democrație din zonă și a ajutat la obținerea stabilității în sud-estul Europei și în Orientul Mijlociu.

„Ar putea fi una dintre cele mai grele provocări pentru administrația Obama. O Turcie stabilă este crucială pentru interesele americane în Orientul Mijlociu, Balcani și Caucaz”, spune Bruxe Riedel, fost analist CIA, în prezent expert al Institutului Brookings. „O Turcie democratică, chiar dacă nu perfectă, este esențială pentru speranțele de a avea reforme politice în Orientul Mijlociu”, mai spune specialistul.

Turcia găzduiește importante facilități militare americane sau ale NATO, între care baza aeriană Incirlik, acolo de unde avioanele de vânătoare și dronele americane decolează pentru a întreprinde atacuri asupra Statului Islamic în Siria vecină. Turcia este și o bază CIA, de unde agenția îi sprijină pe rebelii moderați din Siria, ascultă posturi radio și tot în Turcia este amplasat radarul de avertizare timpurie din cadrul scutului antirachetă al NATO.

Erdogan conduce Turcia din 2003, iar o lovitură de stat împotriva lui ar fi una dintre cele mai mari schimbări din Orientul Mijlociu în ultimii ani. Fără menajamente în declarațiile pe care le face de obicei, Erdogan a fost acuzat adesea de autoritarism și a avut diferende cu vecinii – Israel, Iran, Rusia, Uniunea Europeană – pe măsură ce a încercat să obțină un rol mai mare pentru Turcia în Orientul Mijlociu. Însă Turcia este un aliat-cheie pentru Washington, care o dă drept exemplu de democrație cu economie de piață într-o lume musulmană, în pofida faptului că la capitolul libertății de expresie Ankara își atrage numeroase critici.

Relațiile dintre Erdogan și administrația Obama s-au deteriorat în ultimii ani, pe măsură ce Washingtonul s-a plâns că Ankara nu depune suficiente eforturi în lupta împotriva Statului Islamic și sprijină grupările islamiste de opoziție care luptă împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad. La rândul său, Erdogan este nemulțumit de sprijinul pe care Statele Unite îl acordă rebelilor kurzi din Siria, care au legături strânse cu rebelii kurzi din Turcia.

Turcia avea programată o întâlnire săptămâna viitoare, la Washington, cu membrii coaliției anti-ISIS conduse de SUA și nu e clar dacă tentativa de lovitură de stat va afecta această întâlnire.

„Cert este că în această situație administrația va sprijini întotdeauna un guvern democratic ales”, arată Matthew Bryza, fost ambasador american în Azerbaidjan și fost consilier la Casa Albă.

Interesele americane vor suferi indiferent de rezultatul tentative de lovitură de stat, este de părere și Gonul Tol, directorul Centrului pentru Studii Turce din cadrul Institutului Orientul Mijlociu.

Dacă lovitura eșuează, puterea lui Erdogan va fi consolidată și vom asista la o agendă și mai autocrată, este de părere Tol. Iar dacă are succes, asta înseamnă și mai multă instabilitate internă, punctează specialistul.

UPDATE 06.49 Bilanţul morţilor de la Ankara, în urma tentativei de lovitură de stat, a crescut la 90, a anunţat Parchetul, citat de Russia Today.

Bilanţul anterior era de 60 de decese.

Turcia, lovitura de stat eșuată

Cel puţin 90 de persoane au fost ucise, iar peste 1.000 au fost rănite în ciocnirile de la Istanbul, dintre militari pucişti, pe de o parte, şi poliţie şi civili, pe de alta.

Turcia, lovitura de stat eșuată

Premierul turc Binali Yildirim a anunţat că peste 120 de persoane au fost arestate după tentativa de lovitură de stat de vineri.

Turcia, lovitura de stat eșuată

Mai mulți militari, inclusiv ofițeri superiori, au fost implicați în tentativa de lovitură de stat din Turcia. Printre aceștia s-ar afla fostul general Muharrem Kose, îndepărtat recent din funcţie de regimul de la Ankara, s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat, relatează agenţia de presă Anadolu, citată de DPA.

O lovitură de stat executată de o parte a armatei turce pare să fi eșuat în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce poliția, populația și mai multe structuri de securitate au ieșit pe străzi pentru a susține administrația președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Confuzia inițială s-a risipit, măcar parțial, pentru a dezvălui, pe parcursul nopții, că doar o parte a armatei ia parte la tentativa de lovitură de stat.

Cine se află la conducerea acțiunii? Agenția de presă publică a oferit câteva nume. În capul listei s-ar afla fostul general Muharrem Kose, îndepărtat recent din funcţie de regimul de la Ankara. În grupul de frunte s-ar mai afla colonelul Mehmet Oguz Akkus, și alți ofițeri - Erkan Agin și Dogan Uysal.

Premierul turc Binali Yildirim a anunţat că peste 120 de persoane au fost arestate după tentativa de lovitură de stat.

Atât președintele cât și premierul au făcut legătura între tentativa de lovitură de stat și clericul Fethullah Gulen, un rival al șefului statului.

UPDATE 06.08 Strâmtoarea Bosfor a fost închisă pentru petroliere, din motive de siguranţă şi securitate, a anunţat compania de shipping GAC, citată de Reuters.

UPDATE 05.42 Un înalt oficial turc a declarat că 13 soldaţi, care au încercat să între în palatul prezidenţial în timpul tentativei de lovitură de stat, au fost arestaţi. (Reuters)

UPDATE 05.40 42 de oameni au fost ucişi la Ankara în timpul tentativei de lovitură de stat, potrivit procuraturii, citată de agenţia Anadolu. Cei mai mulţi sunt civili.

Supporters of President Erdogan wave his picture as they rally in Antalya, Turkey. Photo: 16 July 2016

UPDATE 05.35 AFP: Uniunea Europeană a cerut sâmbătă "instiuirea de urgenţă a ordinii constituționale în Turcia", în timp ce șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a convocat o reuniune de urgență a liderilor europeni la summit-ul Ulan Bator.

UPDATE 05.23 Soldaţii - de partea regimul Erdogan - au preluat controlul asupra principalului aeroport din Istanbul, la scurt timp după ce preşedintele Erdogan a aterizat acolo şi a condamnat ceea ce el a numit o tentativă de lovitură de stat dată de o facţiune a armatei. Agenţia naţională de presă Anadolu afirmă că activităţile pe aeroport au revenit la normal, iar zborurile se vor relua de la ora 6:00 (Reuters)

UPDATE 05.15 Reuters: Prim ministrul turc anunţă că rebelii încă trag focuri de armă din aer la Ankara şi Istanbul. Potrivit unui oficial turc citat de AFP, prim ministrul a ordonat armatei să tragă în avioanele şi elicopterele rebelilor.

UPDATE 05.06 Preşedintele parlamentului turc Ismail Kahraman susţine că o bombă a lovit un colţ al clădirii de relaţii publice, situată în interiorul clădirii parlamentului, rănind câţiva poliţişti. El spune că poliţiştii nu au fost răniţi grav şi că sunt în siguranţă la adăpostul parlamentar.

UPDATE 05.02 Agenţia de stat Anadolu susţine că liderul puciştilor este Col. Muharrem Kose. Anadolu precizează Kose, fostul conducător al departamentului de consultanţă juridică al armatei, a fost demis din funcţia în urmă cu puţin timp. (AP)

"Avioane de luptă au decolat de la baza din Eskisehir, vestul Turciei, pentru a lupta împotriva celor ale rebelilor", a declarat oficialul.

UPDATE 04.54 Erdogan susține că va rămâne alături de "oamenii săi" și că nu va pleca nicăieri. El spune că milioane de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva tentativei de lovitură de stat. (Reuters)

UPDATE 04.50 Erdogan spune ca hotelul sau de pe coasta Marii Egee din Turcia a fost bombardat dupa ce a plecat. El a mai declarat ca secretarul sau general a fost rapit de catre puciștii. (The Telegraph)

UPDATE 04.45 12 persoane au fost ucise într-o explozie la sediul Parlamentului, transmite CNN Turk.

UPDATE 04.39 Cel puţin 120 de rebeli au fost arestaţi, a declarat premierul Turciei.

UPDATE 04.28 Într-o conferinţă de presă transmisă de televiziunea publică, Erdogan a declarat că această tentativă va fi anihilată cu permisiunea lui Allah. El a subliniat că este un prilej pentru ca armata să fie curăţată de elementele periculoase şi că tot ce s-a întâmplat este un act de trădare. "Rămân alături de poporul meu, nu plec nicăieri".

Tentativa de lovitură de stat arată că structura Gulen (n.r Muhammed Fethullah Gülen, scriitor şi învăţat islamic, opozant al lui Erdogan, auto exilat în SUA) este o organizaţie armată teroristă, a adăugat preşedintele.

O organizaţie din Statele Unite apropiată de clericul Fethullah Gulen a negat orice implicare în tentativa de lovitură de stat. "Condamnăm orie intervenţie militară în viaţa politică a Turciei", a transmis gruparea.

Potrivit lui Erdogan, sunt milioane de oameni în stradă, protestând faţă de tentativa de lovitură de stat. Cabinetul funcţionează la Ankara, a dat asigurări şeful statului. "Nu vom da ţara pe mâna ocupanţilor". Sunt în desfăşurare arestări ale unor ofiţeri şi se va merge până la gradele superioare, a mai subliniat Erdogan.

UPDATE 04.19 Preşedintele Erdogan, primit de o mulţime numeroasă pe aeroportul din Istanbul (AFP).

LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Erdogan a apărut în mijlocul oamenilor pe aeroportul din Istanbul: Sunt pregătit să mor 127

 

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că el rămâne cu "poporul" său şi nu se duce nicăieri, la câteva ore după ce un grup din armată a încercat să-l răstoarne, informează Reuters

Erdogan a adăugat că milioane de persoane au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva tentativei de lovitură de stat, pe care a descris-o drept opera adepţilor clericului musulman din Statele Unite Fethullah Gulen, pe care el îl acuză de mult timp că încearcă să se folosească de adepţii săi din sistemul judiciar şi armată pentru a răsturna guvernul turc. Tentativa de lovitură de stat este un act de trădare şi un motiv pentru "a curăţa" forţele armate, a mai spus preşedintele turc. Preşedintele turc Recep Erdogan a apărut în mijlocul mulţimii de susţinători sâmbătă dimineaţă devreme la aeroportul Ataturk din Istanbul.

Erdogan a mai declarat, conform CNN, că nu are de gând să facă niciun compromis. ”Steagul este onoarea mea, țara este onoarea mea și de aceea am venit aici să mor. Sunt pregătit să mor”.

Mulţimea flutura steagul Turciei, potrivit imaginilor televiziunii. Omul forte al Turciei îşi petrecea de câteva zile vacanţa cu familia într-o staţiune de pe litoral în vestul ţării, potrivit presei, aminteşte AFP.

Canalul turc Fox TV a difuzat o înregistrare a lui Erdogan mai devreme în timpul nopţii, în care el declară că a avut loc o revoltă împotriva solidarităţii şi unităţii ţării, dar că nicio putere nu este deasupra voinţei naţionale.  El a vorbit cu susţinătorii săi după ce avionul care îl transporta a aterizat la Istanbul.

El a mai spus că hotelul unde se afla pe coasta turcă a fost bombardat după plecarea sa. La rândul său, prim-ministrul turc Binali Yildirim, a declarat că situaţia din Ankara este în mare măsură sub control şi că 120 de persoane au fost arestate. La aproximativ 15 minute după declaraţiile sale, clădirea parlamentului a fost lovită de bombe şi mai multe persoane au fost rănite, potrivit presei locale.

UPDATE 04.00 În jur de 30 de soldaţi turci din facţiunea care a pus la cale tentativa de lovitură de stat au predat armele după ce au fost înconjuraţi de forţe ale poliţiei în Piaţa Taksim din Istanbul. Soldaţii au predat armele şi au fost urcaţi în dube, în timp ce un avion de luptă survolă zona la joasă înălţime.

La CNN Turk s-ar fi auzit focuri de armă, după ce prezentatorul a anunţat că soldaţii au intrat în camera de producţie.

 

UPDATE 03.56 Soldaţi pucişti au invadat în direct în sediul grupului de presă Dogan din Istanbul (AFP). Şi televiziunea privată CNN Turcia a oprit transmisia de ştiri, prezentatorul anunţând că soldaţi se află în camera de producţie, relatează Reuters.

UPDATE 03.54 Turcia a închis frontiera cu Bulgaria, a anunţat ministrul bulgar de Externe citat de Reuters.

UPDATE 03.45 Două explozii puternice s-au auzit în apropierea Pieţei Taksim, transmite Reuters.

UPDATE 03.36 Armata a intrat în sediul CNN Turk. Preşedintele Recep Erdogan este aşteptat să facă o declaraţie de presă.

UPDATE 03.35 Pentagonul a declarat vineri că nu există niciun impact asupra bazei aeriene de la Incirlik, care continuă operațiunile contra Statului Islamic, informează Reuters."Noi monitorizăm atent situația din Turcia și luăm măsuri adecvate pentru a asigura siguranța și securitatea personalului nostru, a civililor, familiilor lor și facilităților. Până acum, nu a existat niciun impact asupra bazei aeriene Incirlik și operațiunile aeriene contra ISIL de la Incirlik continuă", a declarat un înalt oficial al Pentagonului într-un comunicat.

UPDATE 03.34 Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a făcut apel la o revenire rapidă şi paşnică a puterii civile în Turcia. "Interferenţele armatei în afacerile oricărui stat sunt inacceptabile", a transmis Ban într-un comunicat, potrivit AFP.

UPDATE 03.33 Echipa de fotbal Concordia Chiajna este blocată într-un hotel de lângă aeroportul Ataturk. Potrivit purtătorului de cuvânt al echipei, mai multe echipaje de poliţie au ajuns în faţa clădirii, dând indicaţii.

Reprezentanţii echipei au fost sfătuiţi de oficialii români să rămână în hotel.

UPDATE 03.25 Doi civili au fost împuşcaţi mortal de soldaţi pe podul peste Bosfor din Istanbul, transmite agenţia de presă Dogan, citată de Middle East Eye. O sursă guvernamentală reconfirmă că lovitura de stat a eşuat.

UPDATE 03.22 Avionul preşedintelui Recep Erdogan a aterizat pe aeroportul din Istanbul, potrivit agenţiei Reuters.

View image on Twitter

 

UPDATE 03.16 Un grup apropiat predicatorului Fethullah Gulen neagă implicarea în lovitură de stat. O organizaţie din SUA apropiată predicatorului turc Fethullah Gulen, iniţiatorul mişcării islamiste moderate care îi poartă numele şi principalul inamic al preşedintelui Tayyip Erdogan, a negat orice fel de implicare în lovitură de stat din Turcia, informează Reuters.

"Condamnăm orice intervenţie militară în politică internă a Turciei", a transmis Alianţa pentru Valori Comune într-un comunicat. "Declaraţiile făcute de cei din cercurile lui Erdogan cu privire la implicarea mişcării sunt extrem de iresponsabile", mai spune organizaţia.

Ministrul turc al Justiţiei, Bekir Bozdag, afirmase într-un interviu televizat că membri ai mişcării loiale lui Gulen, care locuieşte în Pennsylvania (SUA), au fost implicaţi în tentativă de puci militar.

UPDATE 03.13 Televiziunea de stat emite din nou. Personalul său susține ca au fost luați ostatici de complotiști.

UPDATE 03.12 Clipe de coşmar pe Aeroportul Ataturk din Istanbul. Un român se află acolo chiar în noaptea de vineri spre sâmbătă, când Turcia este în plină lovitură de stat. Acesta transmite că se aud focuri de armă şi că afară se trage. El a mai precizat că în terminal se află încă 60 de români şi toţi ar fi trebuit să se întoarcă acasă, dar cu 40 de minute înainte de decolare au aflat că zborul a fost anulat. "Se aud focuri de armă, toată lumea fuge. Afară se trage! Afară se trage!", a spus el, la Antena 3.

Românul a mai povestit că a ajuns foarte greu la aeroport din cauza ambuteiajelor şi că , atunci când într-un final a ajuns, la aeroport erau deja soldaţi când au ajuns.

Avionul în care ar fi trebuit să urce românii era programat să sosească la Bucureşti la ora 1.25, dar zborul a fost anulat.

Conform televiziunilor turce, aeroportul este înconjurat de maşini de luptă şi toate zborurile au fost anulate.

UPDATE 03.06 La Istanbul, civilii au preluat controlul asupra unui tanc.

UPDATE 03.05 Tentativa de lovitură de stat pusă la cale de un grup de militari este în mare măsură sub control, a afirmat prim ministrul turc Binali Yildirim la postul NTV, transmite AFP.  Yildirim a anunţat că şeful Statului Major şi comandanţi militari sunt stăpâni pe situaţie. Televiziunea privată turcă NTV a difuzat imagini cu soldaţi pucişti dezarmaţi şi arestaţi de poliţie, un semnal ce arată că lovitura de stat din Turcia este pe cale să eşueze, potrivit agenţiei EFE. Purtătorul de cuvânt al serviciilor secrete, Nuh Yilmay, a declarat că lovitura de stat a fost respinsă, poliţia preia controlul punctelor strategice, iar situaţia revine lent la normal.

Televiziunea publică şi-a reluat emisia - corespondenţii afirmă că au fost ţinuţi ostatici.

UPDATE 02.57 Armata turcă a deschis focul asupra mulțimii adunate la podul din Istanbul, anunță AFP.

UPDATE 02.53 Ambasadorul Turciei la București a declarat că nu e loc pentru o lovitură de stat militară într-o țară ca a sa. Osman Koray Ertaș a pecizat pentru Digi24 că Turcia este o democrație deschisă, unde oamenii sunt liberi să-și susțină ideile, iar ceea ce face acum "o parte din armată" este innacceptabil.

„Președintele, primul ministru, miniștrii, cu toții au făcut declarații clare, aici includem președintele Parlamentului, dar și liderii tuturor partidelor de opoziție din Parlament. În această epocă în care societățile noastre sunt libere și deschise, nu există loc pentru mișcări cum este o lovitură de stat militară, în special într-o țară ca Turcia, țară dorește să intre în Uniunea Europeană, țară membră NATO.

Sunt căi, dacă oamenii au nemulțumiri sau dacă nu sunt de acord cu unele lucruri. Este o democrație deschisă, sunt alegeri, există Parlament, oamenii sunt liberi să-și susțină ideile. Dar, după cum am spus, acesta este un lucru total inacceptabil care este făcut de un mic grup sau facțiune din armata turcă, așa după cum am înțeles. Oamenii din Istanbul și din Ankara sunt pe străzi și lucrurile vor fi sub control până mâine”, a declarat Osman Koray Ertaș pentru sursa citată.

UPDATE 02.49 Ordinea democratică trebuie respectată în Turcia, a subliniat purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, Steffen Seibert. "Trebuie făcut totul pentru a proteja vieţile omeneşti", a adăugat Seibert pe contul său de Twitter.

UPDATE 02.42 NATO reacţionează la criza din Turcia, considerat un aliat valoros. Secretarul general al Alianţei a vorbit cu puţin timp în urmă cu ministrul turc de Externe. Urmăresc evenimentele din Turcia cu atenţie şi preocupare, a declarat Jens Stoltenberg. Oficialul NATO a făcut un apel la calm şi la respectarea instituţiilor democratice din Turcia şi a Constituţiei.

UPDATE 02.41 O bombă a fost detonată la sediul parlamentului turc din Ankara, anunţă agenţia Anadolu, potrivit Reuters. Nu se ştie dacă bombă a fost detonată în sediul parlamentului sau lângă acesta. În urmă cu câteva zeci de minute, agenţia Anadolu a anunţat că 17 poliţişti au fost ucişi la sediul forţelor speciale din Ankara. Informaţia cu privire la poliţiştii ucişii nu a putut fi confirmată dintr-o sursă independenţa, precizează Reuters.

UPDATE 02.27 Premierul turc, Binali Yildirim, a declarat sâmbătă dimineaţa că unii dintre liderii loviturii de stat au fost arestaţi, transmite agenţia EFE. "Mai mulţi pucişti au fost arestaţi. Democraţia va învinge" - este mesajul transmis de şeful executivului de la Ankara. "Noaptea aceasta Turcia este trează şi în stradă. Poporul ne-a dat puterea şi numai el ne va înlătura", a mai spus el.

În acelaşi timp, postul CNN Turk a anunţat că militarii s-au retras de la aeroportul Ataturk din Istanbul, unde se află mii de manifestanţi ce se opun loviturii de stat.

UPDATE 02.24 Sediul central al serviciilor secrete din Ankara este cuprins de flăcări.

 

UPDATE 02.23 Vicepremierul turc, Veysi Kaynak, a declarat postului de televiziune CNN Turk că preşedintele Recep Tayyip Erdogan este în prezent în zbor către Istanbul, transmite agenţia EFE. "Preşedintele nostru nu este cineva care să se predea. Acum se îndreaptă către aeroportul Ataturk (din Istanbul)", a spus Kaynak. Această declaraţie contrazice zvonurile potrivit cărora Erdogan ar intenţiona să ajungă în Germania.

Însă conform informaţiilor publice privind cursele aeriene, aeroportul Ataturk este paralizat. Site-ul oficial al aeroportului este inaccesibil, dar pagina web flightradar24.com semnalează că niciun avion nu emite semnal de zbor în apropierea aeroportului, în timp ce aeroportul Sabiha Gokcen, mai mic, aflat în partea asiatică a Istanbului, continuă să funcţioneze.

Aeroportul Ataturk apare pe hartă cu specificaţia "No callsign"' (fără semnal), sugerând că nu funcţionează controlul traficului.

De asemenea, conform televiziunilor turce, aeroportul este înconjurat de maşini de luptă, în urma măsurilor luate de un grup de militari care se pare că au preluat puterea în Turcia.

UPDATE 02.19 Un elicopter folosit de susținători ai loviturii de stat din Turcia a fost doborât de către avioane F-16 turcești, relateaza AFP, citând postul tv NTV. 17 polițiști au fost uciși în timpul derulării loviturii de stat din Turcia, relatează AFP.

Prim-ministrul turc a denunțat vineri seară o „tentativă ilegală” a unui grup din cadrul armatei, la scurt timp după închiderea parțială în direcția Asia-Europa a podului de pe Bosfor la Istanbul. Armata turcă a anunțat că a preluat puterea în Turcia pentru a restabili ordinea și menține drepturile omului.

Canalul public a anunțat proclamarea legii marțiale.

UPDATE 02.09 Preşedintele SUA, Barack Obama, şi secretarul de stat John Kerry au căzut de acord că toate părţile din Turcia trebuie să sprijine guvernul ales democratic.

View image on Twitter

UPDATE 02.08 O celulă de criză a fost constituită în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Vor fi analizate cele mai eficiente modalităţi de a furniza asistenţa consulară cetățenilor români aflați în Turcia şi implicațiile politice ale evenimentelor.  Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul adresa

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ