UDMR a înțeles și o spune răspicat: Ținutul Secuiesc este un proiect falimentar
Kelemen Hunor susține că regionalizarea nu mai este pentru moment de actualitate, în contextul în care procesul depinde de modificarea Constituției, iar aceasta nu poate fi finalizată în parametrii fixați de legislația referendară în vigoare.
Duminică pe 27 octombrie, maghiarii au fost chemați să participe la o manifestație de amploare împotriva regionalizării.
Este interesant însă de observat că, deși se numără printre organizatorii manifestației de duminică, UDMR pare să își fi revizuit discursul vizavi de oportunitatea utilizării criteriului etnic în viitoarea regionalizare. Desigur, Uniunea nu își poate permite să abandoneze cu totul ideea, într-un asemenea moment de mobilizare civică și în condițiile în care s-a implicat în strângerea de semnături pentru realizarea unor referendumuri locale privind regionalizarea. Dar germenii schimbării de poziție devin tot mai vizibili.
Astfel, într-un interviu acordat ziare.com, președintele formațiunii, Kelemen Hunor, remarcă faptul că în noile regiuni maghiarii nu vor mai conta, iar oraşele sărace din secuime vor deveni şi mai sărace pentru că nu vor putea ţine pasul în competiţia cu oraşe mari ca Braşovul sau Clujul. De remarcat că președintele UDMR nu face nicio referire la criteriul etnic, ci doar la considerente economice și sociale, adică exact acele elemente pe care se bazează și regionalizarea susținută de USL.
Mai mult, același Kelemen Hunor susține că regionalizarea nu mai este pentru moment de actualitate, în contextul în care procesul depinde de modificarea Constituției, iar aceasta nu poate fi finalizată în parametrii fixați de legislația referendară în vigoare, care solicită un prag de validare de 50%. Altfel spus, președintele UDMR contestă însăși utilitatea demersurilor în care Uniunea s-a implicat în ultima perioadă.
Această repoziționare a UDMR are loc în contextul în care cabinetul Ponta este pe cale să finalizeze proiectul de descentralizare. Or, prin această descentralizare, comunitățile locale, și implicit cele în care trăiesc maghiari, vor avea de spus un cuvânt semnificativ mai important vizavi de deciziile care le afectează direct.
Ca urmare, pentru Uniune, care a avut totdeauna o abordare pragmatică în legătură cu promovarea intereselor maghiarilor, alăturarea la acest proiect reprezintă o oportunitate excelentă. Susținând proiectul guvernului, UDMR are prilejul de a demonstra electoratului că face pași concreți în rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea maghiară din Transilvania.
Numai că descentralizarea reprezintă un pas inerent în perspectiva regionalizării. Altfel spus, prin faptul că nu se opune modificării scheletului administrativ pe care va fi întemeiată viitoarea regionalizare, UDMR ar putea fi dispusă să susțină finalizarea procesului, fără să îl mai lege de criteriul etnic.
Chiar dacă nu poate însă să spună răspicat că renunță la acest criteriu, interviul acordat de Kelemen Hunor este un semnal important în acest sens. Iar de aici încolo, totul este posibil.