UDMR ar susţine proiectul descentralizării propus de Guvern, cu unele modificări
UDMR ar susţine proiectul Ministerului Dezvoltării Regionale privind descentralizarea, cu unele modificări, mai ales referitoare la buget, a anunţat, duminică, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Prezent la Arad pentru a participa la comemorările de 6 octombrie din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, Kelemen Hunor a declarat, într-o conferinţă de presă, că UDMR, chiar dacă este în opoziţie, ar susţine proiectul privind dscentralizarea. "Cu toate că suntem în opoziţie, acele proiecte care vin din partea coaliţiei de guvernare care, din punctul nostru de vedere, pot fi susţinute, după dezbateri, după observaţii, vor fi susţinute. Există un astfel de proiect, cred că este singurul proiect din acest an despre care eu pot să spun cu inima deschisă că merită susţinut, cu toate că mai avem observaţii importante. E vorba de proiectul de descentralizare făcut de Ministerul Dezvoltării Regionale", a declarat liderul UDMR.
Acesta a adăugat că, dacă se va adopta acest proiect, marea majoritate a deciziilor vor fi mai aproape de cetăţeni. "Mai sunt probleme care trebuie discutate şi ţin de aspectele financiare, de buget. Noi propunem în continuare ca atunci când transferi atribuţii către autorităţile locale (…) să transferi şi banii. Trebuie prevăzut în lege care sunt acele atribuţii care necesită şi transferul de resurse financiare către consiliile judeţene şi către consiliile locale", a spus Kelemen Hunor.
El a adăugat că "interesul UDMR este ca un astfel de proiect să fie adoptat cât mai repede". "Din păcate, vedem că această coaliţie de guvernare, cu o majoritate largă de 70 la sută, este mult mai preocupată de teme false, de dispute interne (…) Este o iresponsabilitate să pierzi vremea, să pierzi încrederea oamenilor", a încheiat Kelemen Hunor.
Un proiect al descentralizării pregătit de vicepremierul Liviu Dragnea Liviu Dragnea care ar urma să fie adoptat prin OUG şi care a fost obţinut de "Gândul" modifică nu mai puţin de 21 de acte normative, precizând atribuţiile care vor fi cedate de ministere şi alte instituţii către consiliile judeţene şi primării.
Conform "Gândul", de la ministerul lui Liviu Dragnea a plecat în teritoriu pe 24 septembrie o circulară privind propunerea legislativă intitulată "Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de ministere şi celelalte organe de specialiate ale administraţiei publice centrale". Dacă proiectul regionalizării nu a avansat, şefii din teritoriu au discutat insistent cu vicepremierul Dragnea în ultimele luni despre realizarea descentralizării. Termenul limită până la care cei din teritoriu trebuie să vină cu amendamente este 1 octombrie 2013, ora 12.00.
Intenţia că procesul descentralizării se doreşte a fi realizat imediat, începând cu 1 ianuarie 2014, se regăseşte chiar în preambulul proiectului de OUG, unde se vorbeşte despre necesitatea demarării procesului de elaborare a legii bugetului de stat pentru anul 2014 şi, subsecvent, a bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, cu respectarea calendarului bugetar prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice.