UDMR i-a spus primul „Nem” lui Traian Băsescu
Conjunctural sau nu, pragmatismul maghiarilor riscă să-l lase baltă pe Traian Băsescu în probleme mai importante decât referendumul exhumat din 2009.
Traian Băsescu știe exact că tema parlamentului unicameral este lipsită de semnificație pentru electorat și este lipsită de miză politică, ca atare. Cu atât mai clar îi apare președintelui că orice inițiativă în sensul acesta s-ar ciocni pe de o parte de apatia estivală, pe de cealaltă parte de ostilitatea nedisimulată pe care electoratul încă o resimte cu acuitate nu numai la adresa sa, ci și a inițiativelor sale. Motivele pentru care Traian Băsescu insistă cu ideea referendumului sunt legate chiar de lipsa de miză a acestuia și mai ales de lipsa de informații de care suferă mai nou, în izolarea Palatului Cotroceni. Președintele are nevoie de o diversiune pentru a testa noua configurație de putere. Lansând o temă fără relevanță, indiferent cine câștigă sau cine pierde, Traian Băsescu află pe viu informații esențiale referitoare la pârghiile care îi mai stau la dispoziție și măsura în care acestea mai funcționează sau ar putea ceda în situații mult mai importante.
Președintele vrea să știe, de pildă, cum stă cu CCR în noua configurație. Acolo s-au mai dat și anul trecut bătălii politice care au avut alt deznodământ decât cel scontat, prin activarea unor mecanisme obscure și niciodată admise public. Cazul Aspaziei Cojocaru este cel mai relevant. În noua configurație, nimeni nu știe cu exactitate cine va răspunde la presiuni și în ce fel. Într-o oarecare măsură însuși Daniel Morar este imprevizibil. Practic, vom fi în curând martorii unei diversiuni politice care va pune diferite structuri din țară în situații limită, testând astfel reacțiile de răspuns și capacitatea acestora de a rezista unor presiuni venite dinspre Cotroceni.
Unul din primele semnale negative pentru Traian Băsescu a venit dinspre UDMR. Aliatul tradițional care l-a și salvat in extremis anul trecut, cerând electoratului propriu să boicoteze referendumul, a transmis că de data aceasta interesele lor politice sunt altele. Este posibil ca UDMR să încerce prin declarația privind dezinteresul lor în problema parlamentului unicameral să reîncălzească relația răcită cu USL, în urma recentelor contre pe tema regionalizării și a revizuirii Constituției. Conjunctural sau nu, pragmatismul maghiarilor riscă să-l lase baltă pe Traian Băsescu în probleme mai importante decât referendumul exhumat din 2009.
Revenind asupra problemei referendumului propus de Traian Băsescu, indiferent dacă se va materializa sau nu și indiferent cum se va vota, perdanți vor fi aceia care vor lua în serios o asemenea diversiune.