Udrea, ACUZAŢII FĂRĂ PRECEDENT: Se vrea suprimarea MEA
Elena Udrea este acum încarcerată la penitenciarul Târgșor deși nu este condamnată definitiv ci doar cercetată în stare de arest. Mutarea unui arestat preventiv într-un penitenciar nu este o procedură obișnuită ceea ce a declanșat o serie de întrebări.
ECHIPA de comunicare a Elenei Udrea susține pe pagina de Facebook a fostului ministru al Dezvoltării că de fapt toată mișcarea a fost făcută pe furiș și că unicul scop a fost acela de a o umili, distruge și suprima:
"Mutarea la penitenciarul pentru femei de la Târgşor reprezintă o încercare de umilire şi distrugere a omului Elena Udrea. E o încercare de suprimare emoţională şi intelectuală, scrie stiripesurse.ro.
În acest moment, fostul ministru nu poate nici măcar să-şi studieze dosarul. Distanţa mare faţă de locul în care se va desfăşura procesul, dublată de procedurile alambicate în ceea ce priveşte comunicarea cu avocaţii, îngreunează şi mai mult capacitatea acuzatului de a-şi susţine cauza. Tragem, deci, concluzia că această hotărâre are un puternic caracter represiv, încercându-se, practic, să i se răpească Elenei Udrea şi dreptul la apărare.
Un om prezumat nevinovat, în cazul căruia nici măcar nu a început judecata pe fond, este deja pedepsit ca şi când ar fi fost condamnat. Avem de-a face cu o aberaţie legislativă şi procedurală şi o mare mizerie a celor care se joacă efectiv cu destine şi vieţi. Sunt proceduri care datează încă din anii ’60 şi pe care nimeni nu le-a modificat.
Felul în care s-a procedat, brusc, pe ascuns, aproape clandestin, fără a fi informaţi avocaţii şi fără ca Elena Udrea să ştie că va fi mutată astăzi (pentru că, la prima oră a dimineţii, nu era pe listă), demonstrează premeditarea acestui demers menit să umilească şi să sece de energie un om care trebuie să se apere.
Faptul că unui om, încă nevinovat până la pronunţarea unei decizii judecătoreşti, îi sunt încălcate atât de flagrant drepturile, că este izolat total de familie, prieteni şi de avocaţi şi că nu are acces nici la cele mai elementare obiecte de igienă echivalează, pentru oricine şi-a păstrat uzul raţiunii, cu o tortură emoţională şi chiar fizică.
La fel de bine, ar putea să o ardă pe rug sau să o ghilotineze şi să nu se mai complice cu păstrarea aparenţelor, pentru că ele nu mai conving pe nimeni.", susțin cei din echipa de comunicare a Elenei Udrea.