Udrea: Boc este un partener al preşedintelui în efortul pe care l-au făcut cei doi de a reforma România

| 05 feb, 2014

Deputatul Elena Udrea a declarat miercuri că Emil Boc este 'un partener al preşedintelui României' şi că fostul premier este unul dintre cei care cred că trebuie să existe oameni 'care să continue modernizarea României şi reformele începute şi din păcate multe nefinalizate'.

'Dacă Emil Boc ne va susţine sau nu, asta o va spune chiar dânsul. Domnul Emil Boc este partener al preşedintelui României în tot efortul acesta pe care l-au făcut cei doi de a reforma România, domenii importante, şi un partener al preşedintelui şi al celor care vor să continue toată lupta pentru ţara aceasta, viziunea lui Traian Băsescu şi după ce Traian Băsescu nu va mai fi la Cotroceni', a declarat Elena Udrea, conform Agerpres.

Udrea a arătat că Emil Boc va sprijini ceea ce îşi propune Mişcarea Populară.

'Emil Boc este unul din cei din PDL care au fost alături de preşedinte în tot acest efort, este dintre cei care cred că trebuie să existe cineva să continue modernizarea României şi reformele începute şi multe începute şi din păcate nefinalizate. Şi cred că indiferent unde s-ar afla, sprijinul lui Emil Boc va exista pentru ceea ce îşi propune Mişcarea Populară şi cred iarăşi că lucru acesta contează pentru foarte mulţi', a spus Udrea, la o conferinţă de presă organizată de PMP.

Ea a precizat că Mişcarea Populară nu îşi propune să atragă membri din PDL.

'Mişcarea Populară nu îşi propune să ia membri din PDL, nu îşi propune să ia oameni politici sau parlamentari de la alte partide, dacă există care împărtăşesc valorile noastre sunt bineveniţi. Nu ăsta este scopul nostru, să racolăm membri de partid, noi am dori să atragem oameni care nu au făcut niciodată politică, să îi atragem pentru proiectul nostru (...), să creadă că se mai pot face încă lucruri importante în România ', a adăugat Udrea, subliniind că PMP nu este adversarul politic al PDL.

Tag-uri: elena udrea, Emil Boc, pdl, PMP
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ