Udrea confirmă candidatura la președinție

| 20 aug, 2013

Când nu infirmi categoric un scenariu care deja circulă de o bună vreme în spaţiul public, înseamnă că iei serios în calcul opţiunea de a candida, mai ales când esti împinsă de la spate de mentorul politic, Traian Băsescu.

Cuplul politic Băsescu-Udrea pregăteşte o mutare pe care toată lumea o anticipează, dar pe care protagoniştii se încăpăţânează să o confirme. Nu, nu este vorba despre un eventual pretendent care i-ar fi picat cu tronc democrat-liberalei după recentul divorţ de Dorin Cocoş, ci despre interesul Elenei Udrea de a candida pentru funcţia prezidenţială.

Într-o emisiune la RTV, Elena Udrea a încercat să contracareze ipotezele care o dau drept candidată la preşedinţie, însă nu a făcut altceva decât să se încurce în explicaţii neconvingătoare. „Deocamdată, după cum aţi văzut, PDL, tot centru dreapta, îşi caută mai degrabă proiectul şi după aceea candidatul, aşa că este mult prea devreme să discutăm despre candidaturi. Sunt şi alte femei care ar putea fi vizate. Nu e grija premierului dacă eu candidez sau nu. În mod categoric aş fi un preşedinte mai bun decât domnul Ponta, aşa cum aş fi un premier mai bun decât domnul Ponta", a susţinut Udrea. Or, când nu infirmi categoric un scenariu care deja circulă de o bună vreme în spaţiul public, înseamnă că iei serios în calcul opţiunea de a candida, mai ales când esti împinsă de la spate de mentorul politic, Traian Băsescu.

În realitate, tandemul Băsescu-Udrea funcţionează cum nu se poate mai bine. Există un lobby puternic pentru impunerea unui candidat unic al dreptei, teză pe care Elena Udrea, Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Preda, precum şi alţi adepţi ai proiectului prezidenţial din zona de influenţă a şefului statului o susţin public ori de câte ori se iveşte ocazia. La fel de evidentă este “concurenţa” din zona partidelor de dreapta, unde PDL nu pare dispus la concesii şi mizează pe un candidat propriu, tocmai pentru a destructura strategia pusă la cale de Băsescu-Udrea.

În încercarea de a deturna atenţia de la pregătirea propriei candidaturi, Elena Udrea l-a scos la înaintare pe Emil Boc, afirmând despre fostul premier că ar fi un candidat puternic şi mai bun decât Victor Ponta la preşedinţie. "Problema mea este ca dreapta să vină cu un candidat care să bată candidatul PSD. Eu cred că PSD va candida şi probabil cu domnul Ponta. Vă dau eu cinci nume care îl bat la ora actuală pe domnul Ponta. Emil Boc îl bate pe Ponta în momentul ăsta", a declarat Udrea. Discursul blondei de la PDL ar fi amuzant dacă nu ar fi ridicol. Emil Boc, în calitate de fost premier al României, este probabil unul dintre cei mai antipatizaţi politicieni după măsurile de austeritate iraţionale pe care le-a impus, după tăierile de pensii şi salarii şi după creşterea excesivă a taxelor şi impozitelor. Prin urmare, a-l nominaliza pe Emil Boc drept contracandidat împotriva USL denotă în mod evident că Elena Udrea se foloseşte de imaginea actualului primar al Clujului pentru a-şi masca propriul interes.

Este clar că Băsescu-Udrea îl folosesc pe Emil Boc, un candidat cu zero şanse şi fără nicio dorinţă de a intra în cursă pentru a ascunde candidatura blondei de la Cotroceni. Din nefericire pentru Traian Băsescu, funcţia de preşedinte nu se lasă moştenire, aşa cum şi-ar fi dorit pentru a i-o încredinţa Elenei Udrea, ci se câştigă prin voturile cetăţenilor. Iar cum Traian Băsescu şi Elena Udrea sunt doi dintre cei mai compromişi oameni politici, planurile lor de mărire prin care ţintesc Cotroceniul se vor nărui în cel mai scurt timp. Iar primul obstacol în acest sens îl va reprezenta scrutinul pentru Parlamentul European, când vehiculul politic al preşedintelui Băsescu – Partidul Mişcarea Populară – nu va obţine probabil nici măcar voturile necesare pentru a trimite un reprezentant în forul european.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ