UDREA e în puşcarie. GABRIEL BERCA: PMP e un partid care nu are probleme cu justiţia

| 25 apr, 17:02

Vicepreşedintele PMP Gabriel Berca a declarat, sâmbătă, la Suceava, că PMP este un partid care nu are probleme cu justiţia şi e un partid ce spune lucrurilor pe nume, arătând că formaţiunea trebuie să se consolideze, iar sprijinul lui Traian Băsescu nu poate suplini activitatea membrilor PMP.

Gabriel Berca a spus, în cadrul Conferinţei judeţene de alegeri a PMP Suceava, că ştie că le este greu membrilor PMP să acţioneze din cauză că partidul este atacat permanent.

"Ştiu că vă este greu în fiecare comunitate în parte să reprezentaţi partidul şi să încercaţi să aduceţi oameni noi alături de dumneavoastră în această structură politică absolut necesară în alegerile viitoare", a spus Berca.

El a arătat că partidele tradiţionale româneşti au primit un semnal la alegerile din noiembrie 2014 că rolul lor s-a terminat pentru că nu au reuşit să ţină pasul cu societatea românească ce a evoluat, dar metehnele partidelor au rămas aceleaşi, iar în aceste condiţii este nevoie forţe politice noi, cum este PMP.

"Suntem un partid care nu avem probleme cu justiţia. Suntem un partid care avem capacitatea să spunem lucrurilor pe nume", le-a mai spus Berca membrilor PMP Suceava.

În acest context, el s-a întrebat la ce partid mai este primarul Sucevei, Ion Lungu, care a migrat de la PNL la PDL şi apoi a devenit independent susţinând în alegerile prezidenţiale pe Victor Ponta.

"Nu mai ştiu liderii politici ai Sucevei pe unde sunt, că nu-i mai văd pe televiziunile centrale. Se ascund", a spus liderul PMP.

El a solicitat membrilor PMP Suceava să acţioneze astfel încât organizaţia să fie bine structurată în toate localităţile pentru alegerile din 2016.

"Nu este suficient să-l avem pe Traian Băsescu lângă noi. Avem obligaţia să ne organizăm noi, să fim mai puternici, să fim pe picioarele noastre şi să beneficiem de experienţa preşedintelui Băsescu în bătălia politică. Dar nu poate Traian Băsescu să suplinească activitatea noastră", a spus Berca.

El a recunoscut că la Suceava nu este uşor, dar nici imposibil pentru PMP, pentru că trebuie să se lupte cu două forţe politice bine consolidate, PSD şi PNL.

Berca le-a mai spus membrilor PMP Suceava că România nu are acum opoziţie şi rolul PMP este să fie opoziţia.

"Blatul din Codul electoral mă face să cred că USL trăieşte. Din păcate, în România USL trăieşte", a mai declarat Gabriel Berca.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 apr, 21:26
liviuioan
--CURCA--
Berca--umbla !--prestand spectaculos dupa o cariera stralucita la PNL .
25 apr, 18:58
mistretul
Un handicapat!!!!
25 apr, 18:57
mistretul
BAI BERCA MAI AI FRATI ACASA??????? BAI PROSTANE NU CUMVA ESTI DIN PARTID CU BETIVANUL IMPUTIT ,BASESCU?????
25 apr, 17:28
stalin si lenin
A APARUT NEBUNUL BULANGIU,DE BASINESCU
BA, CARARE PE MILOC, SI MAINE ITI CADE PARUL IN GURA.TU CINE DRACUL MAI
ESTI ? DE UNDE VENITI BOLNAVILOR DE SIDA.MAMELUCULE ,CE MESERIA AI ?
FRIZER,PICOLO,VANZATOR DE TARA,TRAFICANT DE IARBA.DUTE DRACULUI DE
ZURBAGIU.PLECATI TOTI NEBUNII,DIN TARA.LUATII IN AFRICA PECURVEA,BASIN
ESCU.GORGHUI,ZBLAGA,IOHANIS,ORBAN,PITULICE,COCOS,ZDREANTA,GAINA SI
ALTI SIFILITICI INCURABILI

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ