UE a intrat în recesiune în primul trimestru din 2013

| 15 mai, 2013

Uniunea Europană (UE) a intrat în recesiune în primul timestru, cu o scădere a PIB de 0,1%, după un declin de 0,5% în ultimele trei luni ale anului trecut, în timp ce în zona euro contracţia a continuat pentru al şaselea trimestru consecutiv.

Trei dintre cele mai mari economii din zona euro se află în recesiune, după ce doar Germania a reuşit să înregistreze creştere în primele trei luni ale acestui an. Economia Germaniei a avansat cu 0,1%, după o sădere de 0,7% în trimestrul al patrulea, în timp ce Franţa a intrat în recesiune, după al doilea trimestru consecutiv de contracţie cu 0,2%, potrivit Mediafax.

Italia şi Spania se află, de asemenea, în recesiune, cu o scădere a PIB de 0,5% în primul trimestru în cazul ambelor ţări. Economia Italiei a înregistrat al şaptelea trimestru cosecutiv de contracţie, iar recesiunea este cea mai lungă începând cel puţin din 1970, an în care au început să fie înregistrate date trimestriale.

Dintre cele 20 de state care au raportat date pentru primul trimestru doar jumătate dintre acestea au înregistrat creştere economică: Belgia, Bulgaria, Germania, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Marea Britanie, iar Austria stagnare.

Ţările care se află în recesiune, după ce au consemnat cel puţin două trimestre consecutive de scădere, sunt: Cehia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Olanda, Portugalia şi Finlanda.

Estonia a evitat recesiunea ca urmare a creşterii pib-ului în ultimul trimestru din 2012, iar Grecia, ţară care trece printr-o recesiune severă de mai mulţi ani, nu a transmis încă datele.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ