UE aprobă o nouă listă de aditivi alimentari
O nouă listă de aditivi alimentari permişi în Uniunea Europeană, aprobaţi după o evaluare ştiinţifică, va intra în vigoare la 1 iunie, a informat vineri un comunicat al Comisiei Europene.
Pe această listă figurează numai aditivii alimentari care au fost verificaţi în mod ştiinţific ca fiind siguri pentru consum, a semnalat executivul european, potrivit căruia principalul avantaj al noii liste este transparenţa pe care o oferă.
Studiile realizate au determinat pentru moment Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) să reducă doza zilnică acceptabilă pentru consumul a trei coloranţi - E104: Galben de Quinoleină, E110: Galben Auriu şi E124: Roşu Ponceau 4R - considerând că gradul de expunere la aceştia "este, probabil, foarte înalt".
Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aditivii, pe lângă siguranţă, se numără faptul de a fi justificaţi tehnologic, de a nu contribui la înşelarea consumatorilor şi de a reprezenta un beneficiu pentru aceştia.
Siguranţa aditivilor autorizaţi în prezent este controlată de Comitetul Ştiinţific pentru Alimentaţie (SCF) şi de EFSA.
Majoritatea evaluărilor privind aditivii autorizaţi s-au realizat în anii '80 şi '90 şi, în unele cazuri, chiar în anii '70, fapt pentru care EFSA a considerat că este necesară o reevaluare a acestora.
În evaluările sale, EFSA ţine cont de aspecte precum identificarea chimică a aditivilor, procesul de producţie, efectul asupra alimentelor, informaţii de ordin toxicologic.