UE își va redeschide frontierele pentru toți călătorii vaccinați anti-Covid cu un vaccin autorizat de OMS
Ţările membre ale Uniunii Europene au convenit marţi să îşi deschidă frontierele pentru călătorii din afara Uniunii care sunt vaccinaţi cu unul din serurile autorizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), anunță agenția Reuters, citată de Agerpres.
Vor putea intra în UE şi cei injectaţi cu vaccinurile produse în India şi China. UE a autorizat până acum doar vaccinurile AstraZeneca de producţie europeană, Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson şi Novavax.
OMS a aprobat însă şi vaccinurile produse de companiile chineze Sinopharm şi Sinovac şi cele indiene Serum Institute (producător de vaccin AstraZeneca) şi Bharat Biotech.
Până acum, UE nu permitea accesul cetăţenilor altor ţări decât din motive foarte importante şi dacă aceştia erau vaccinaţi cu unul din vaccinurile autorizate de Uniune.
Recomandarea adoptată marţi de guvernele europene, aplicabilă de la 1 martie, este ca statele membre „să renunţe la restricţia temporară privind călătoriile neesenţiale în UE pentru persoanele vaccinate cu un vaccin aprobat de UE sau de OMS”.
Sunt considerate vaccinate persoanele care au primit ultima doză pentru vaccinarea iniţială cu cel puţin 14 zile înainte şi cel mult 270 de zile înainte de sosire sau o doză de rapel.
Restricţiile vor fi eliminate şi pentru cei care s-au vindecat de COVID-19 cu maximum 180 de zile înainte de intrarea în UE.
Celor vaccinaţi cu seruri aprobate de OMS li se va putea solicita şi dovada efectuării unui test PCR cu rezultat negativ pentru coronavirus cu maximum 72 de ore înainte de plecare şi li se vor putea aplica măsuri suplimentare, cum ar fi carantina sau izolarea.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x