UE va crea o platformă pentru reconstrucţia Ucrainei, ale cărei costuri Kievul le estimează la 750 de miliarde de dolari
UE va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei după războiul acesteia cu Rusia, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că reconstrucţia Ucrainei este ''sarcina comună a întregii lumi democratice'', iar premierul său, Denis Şmigal, a estimat la circa 750 de miliarde de dolari costurile acestei reconstrucţii.
Declaraţiile au fost făcute la o conferinţă dedicată reconstrucţiei Ucrainei, care se desfăşoară în oraşul elveţian Lugano.
Platforma anunţată de Ursula von der Leyen va fi folosită pentru schiţarea nevoilor de investiţii, coordonarea acţiunii şi orientarea resurselor. ''De la începerea războiului, UE a mobilizat în jur de 6,2 miliarde de euro ca asistenţă financiară'' pentru Ucraina şi ''vor mai veni (fonduri). Ne vom angaja într-o reconstrucţie substanţială pe termen mediu şi lung'', a promis preşedinta Comisiei Europene, potrivit Agerpres.ro.
Pe respectiva platformă se vor regăsi ţări, instituţii, sectorul privat şi societatea civilă. Banca Europeană pentru Investiţii a propus crearea unui fond pentru reconstrucţia Ucrainei în valoare de circa 100 de miliarde de euro, pe modelul planului european de redresare post-COVID.
Însă premierul ucrainean Denis Şmigal, prezent la conferinţa din Elveţia, a estimat la circa 750 de miliarde de dolari costurile unui plan de redresare a ţării sale după invazia rusă, el subliniind că numai costurile directe ale distrugerilor provocate infrastructurii în urma agresiunii ruse sunt până în prezent de peste 100 de miliarde de dolari.
''Cine va plăti pentru planul de redresare, estimat deocamdată la 750 de miliarde de dolari ?'', a întrebat premierul ucrainean. Încercând să dea un răspuns parţial acestei întrebări, el a menţionat că, în opinia guvernului de la Kiev, o sursă de bază a acestei finanţări ar trebui să fie resursele obţinute prin confiscarea activelor statului rus şi ale oligarhilor ruşi îngheţate în prezent de Occident în cadrul sancţiunilor instituite împotriva Rusiei.
Acest plan, a continuat Şmigal, ar trebui să cuprindă trei etape: prima, axată pe restabilirea serviciilor esenţiale, precum furnizarea apei, fază aflată deja în desfăşurare, a doua ar trebui să conţină o componentă de ''redresare rapidă'' şi care să fie lansată cât mai rapid după încetarea ostilităţilor militare şi să includă construirea de spitale, de spaţii locative temporare pentru persoanele strămutate şi lansarea de proiecte în sectorul educaţiei, iar ultima etapă ar avea rolul să transforme ţara pe termen lung.
Într-un discurs prin legătură video adresat responsabililor ţărilor aliate Ucrainei şi ai instituţiilor internaţionale reuniţi la Lugano, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că ''reconstrucţia Ucrainei este sarcina comună a întregii lumi democratice'' şi ''contribuţia cea mai importantă pentru pacea în lume''.
La rândul ei, Ursula von der Leyen a mai spus că ''obiectivul Kremlinului este distrugerea militară, politică şi economică a Ucrainei''. ''Ei doresc să submineze existenţa fundamentală a Ucrainei ca stat. Nu putem şi nu vom permite să se întâmple acest lucru'', a adăugat ea.
În aceeaşi zi, când Rusia a ocupat şi oraşul Lisiceansk din estul Ucrainei şi aproape a încheiat astfel cucerirea provinciei Lugansk, preşedintele Zelenski a mai susţinut, într-o intervenţie online în faţa studenţilor japonezi ai unei universităţi din Tokyo, că ''dacă lasă armele, Ucraina va înceta să mai existe''.
''Ucraina are pământul său şi suveranitatea sa şi noi luptăm pentru pace. Acesta este un paradox al secolului al XXI-lea, acela că dacă lăsăm armele, Ucraina dispare şi încetăm să mai existăm'', a spus Zelenski, potrivit agenţiei EFE.
Tag-uri:
reconstructie, Ucraina
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x