Ajutorul de şomaj acordat emigranţilor ar putea fi prelungit de UE
Pentru a calma ingrijorările în ceea ce priveşte turismul pentru beneficii sociale, Uniunea Europeană vrea să extindă perioada în care emigranţii pot primi ajutoare de şomaj din partea ţării de origine.
Potrivit Financial Times, Uniunea Europeană vrea să prelungească perioada în care se acordă ajutorul de şomaj emigranţilor de către ţara de origine. Cele 3 luni care se acordă în prezent vor fi prelungite până la 6 luni, această măsură venind în sprijinul libertăţii de mişcare a lucrătorilor din cadrul UE. În prezent, un imigrant are nevoie de aproximativ 16 luni pentru a-şi găsi un loc de muncă.
Marea Britanie, Germania, Austria şi Olanda au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cer revizuirea directivei privind libertatea de mişcarea, în timp ce îngrijorările cresc în privinţa impactului pe care imigraţia în cadrul UE îl are asupra sistemului de ajutoare sociale, informează Mediafax.
Recomandarea UE va fi făcută în cadrul unui pachet mai extins de iniţiative care au ca scop extinderea drepturilor cetăţenilor europeni şi eliminarea barierelor în exercitarea lor. Astfel, au fost făcute 12 propuneri după un an întreg de consultări, incusiv un sondaj efectuat pe un eşantion format din 12.000 de persoane.
Între altele, Comisia va recomanda în propunerile sale ca statele membre să le permită cetăţenilor să îşi păstreze dreptul de vot în ţara de origine dacă s-au mutat peste hotare.