Unde se duc banii din acciza la carburant
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că destinaţia accizei la carburant este construcţia de autostrăzi. Va exista atât o autostradă Sibiu-Braşov-Bacău, cât şi una între Sibiu şi Piteşti, iar cea dintre Sibiu şi Braşov va fi construită prima, a mai spus Dragnea.
El a fost întrebat despre oportunitatea şi destinaţia accizei la carburant. "Acei 7 eurocenţi la carburant se duc direct în autostrăzi", a spus Dragnea la o emisiune TV.
Ministrul Dezvoltării a precizat că nu se poate spune la acest moment cu exactitate către care tronson sunt îndreptaţi banii, pentru că sumele colectate merg în Buget, şi de acolo sunt repartizate către autostrăzi.
"Am înţeles de la colegii de la Finanţe că nu s-a putut pune direct ca aceşti 7 eurocenţi să meargă direct într-un buget special", a spus Dragnea, menţionând că motivul ţine de legislaţia UE.
Vicepremierul a mai declarat, răspunzând unei întrebări, că va exista atât o autostradă de la Sibiu la Braşov, care va ajunge până la urmă la Bacău, cât şi una de la Sibiu la Piteşti.
"Nu se fac în acelaşi timp", a mai spus Dragnea.
Întrebat care dintre cele două se va face prima, vicepremierul a răspuns că acest lucru va fi anunţat, fiind reglementat într-un "master-plan".
"Este posibil ca prima să fie Sibiu-Braşov. Este posibil. Nu vă poate da nimeni un răspuns acum, pentru că aceste lucruri se negociază şi cu Comisia Europeană, pentru că este vorba despre traseele de transport european. Este o anumită parte din Europa care doreşte ca prima să înceapă Sibiu-Piteşti şi există şi o altă părere, ca prima să fie Sibiu-Braşov", a spus Dragnea.
Întrebat care este părerea sa, vicepremierul a răspuns: "A mea ar fi Sibiu-Braşov. Nu ştiu cât va conta".