UPDATE: Alertă cu BOMBĂ într-o aeronavă Turkish Airlines
O aeronavă Turkish Airlines a declarat stare de urgență. Avionul a plecat de la Istanbul și se îndrepta spre Sao Paulo, dar a fost redirecționat spre Casablanca. Potrivit Turkish Airlines, starea de urgență a fost declanșată de o amenințare cu bombă. Avionul a aterizat în siguranță, iar alerta s-a dovedit falsă.
Avionul cu 256 de persoane la bord a decolat de la Istanbul la ora locală 09.30 (07.30 GMT) și a aterizat la Casablanca la scurt timp după ora locală 14.00. Pasagerii au fost evacuați pentru ca aparatul să poată fi cercetat de echipele de securitate, care au anunțat în final că este vorba despre o alarmă falsă.
Potrivit comunicatului emis de Turkish Airlines, pasagerii vor fi reîmbarcați și avionul își va continua zborul către Sao Paulo.
Citeşte şi: TERIFIANT! "Pentru numele lui Dumnezeu, deschide uşa". ULTIMELE MOMENTE înainte de prăbuşirea avionului Germanwings
Purtătorul de cuvânt al companiei aeriene spune că în toaleta aeronavei s-a găsit un bilețel pe care scria „bombă”.
Autoritățile marocane au decis ca toate zborurile care trebuiau să aterizeze pe aeroportul din Casablanca să fie redirecționate.
Conform Bloomberg, un alt avion al companiei Turkish Airlines, ce efectua zborul Istanbul-Tokyo, a făcut duminică obiectul unei alerte privind prezența unei bombe la bord. În avion nu a fost însă găsită nicio încărcătură explozivă.