Ultima zi pentru DEPUNEREA cererilor la APIA

| 15 iun, 09:34

Astăzi este ultima zi în care fermierii pot depune cererile unice de plată a subvenţiilor, fără a fi penalizaţi. După data de 15 iunie, vor fi efectuate penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare.

Centrele APIA din județul Cluj, de exemplu, au fost deschise de la ora 7:00, iar funcționarii agenției vor sta la sedii cel puțin până la ora 19:00, pentru a se asigura că și ultimul fermier prezent a reușit să-și depună cererea.

Fermierii trebuie să vină cu adeverința de la primărie care demonstrează că solicitantul este utilizatorul terenului. Această adeverință trebuie să fie însoțită de tabelul de identificare a parcelelor, iar în cazul în care solicitantul deține animale, trebuie să prezinte și o adeverință de la medicul veterinar.

Potrivit reprezentanților APIA, până sâmbătă, la nivelul județului Cluj au fost depuse 27.592 de cereri, iar suprafața terenului declarat este de 180.000 de hectare, în condițiile în care marii fermieri nu și-au depus înc cererile. Anul trecut, 37.800 de fermieri și-au depus cererile.

Citeste si: Director la APIA, trimis în judecată pentru conflict de interese

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ