Ultimul tren pentru admiterea României în Schengen. Ce se întâmplă azi în Parlamentul European
Parlamentul European discută luni un raport în favoarea admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.
Parlamentul European discută luni un raport în favoarea admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, marţi fiind programat votul, însă decizia finală pe acest subiect revine Consiliului UE.
PE a dat undă verde aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen încă din iunie 2011 şi şi-a reiterat poziţia în mai multe rânduri, în urma acestei rezoluţii legislative.
Între timp, liderul europarlamentarilor PPE, Manfred Weber, candidat pentru preşedinţia Comisiei Europene, a anunţat că Bulgaria va face parte din spaţiul Schengen din 2019, pentru început doar cu frontierele aeriene.
Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a celor două ţări la spaţiul Schengen este luată prin vot - cu unanimitate - de către miniştrii din cele 28 de state membre, în cadrul Consiliului.
Documentul care va discutat luni în Parlamentul European a fost adoptat în noiembrie de Comisia pentru Libertăţi Civile din PE.
Comisia Libertăţilor Civile (LIBE) a reiterat în 5 noiembrie recomandarea adresată miniştrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline.
Este vorba de o abordare în două etape - suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre - implică un anumit număr de riscuri şi ar putea să aibă un efect negativ asupra viitorului extinderii spaţiului Schengen, subliniau membrii Comisiei.
Astfel, eurodeputaţii cereau ca decizia să fie luată sub forma unui "act juridic unic". Ei îi îndemnau, de asemenea, pe miniştrii UE să ia o decize cu privire la aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, imediat ce această ţară va îndeplini criteriile de aderare. Membrii Comisiei subliniau că spaţiul Schengen este un dispozitiv unic în felul său şi una dintre cele mai mari reuşite ale UE, iar mânarea aderării depline a României şi Bulgariei are consecinţe negative atât asupra celor două ţări, cât şi asupra întregii Uniuni.
Menţinerea controalelor la frontierele interne şi reintroducerea lor în spaţiul Schengen pot afecta încrederea cetăţenilor în instituţii în în integrarea europeană, sublinia Comisia LI BE.
Această menţinere a controalelor are de asemenea consecinţe economice negative asupra pieţei interne a UE şi asupra importurilor şi exporturilor dinspre şi către România şi Bulgaria, insistau eurodeputaţii. Extinderea spaţiului Schengen sau libera circulaţie a cetăţenilor UE nu ar trebui să fie afectată de efectele negative ale lacunelor altor politici UE precum cele referitoare la azil şi imigraţie, aprecia LIBE.
"Comisia Libertăţilor Civile a reafirmat că Bulgaria şi România ar trebui să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen şi a respins perspectiva unei aderări parţiale, mai întâi cu frontierele aeriene şi maritime şi apoi cu frontierele terestre", a declarat atunci raportorul Serghei Stanişev, din cadrul grupului parlamentar european al socialiştilor şi democraţilor (S&D).
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a şi-a exprimat speranţa, miercuri, la Bruxelles, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ceilalţi membri ai Guvernului, că România va fi primită în Schengen în mandatul actualei Comisii, subliniind că "mai sunt eforturi de făcut".