ULUITOR! O femeie jupoaie și mănâncă o PASĂRE în metrou. Clipul a făcut ocolul internetului
O întâmplare cel puțin bizară a avut loc în Canada. Potrivit unui clip postat pe YouTube, o femeie i-a surprins total pe pasagerii din metrou când a început să jumulească o pasăre sub privirile tuturor. Unii martori susțin că s-ar fi și înfruptat din pasărea moartă.
Un astfel de eveniment nu se întâmplă în fiecare zi, iar canadienii au fost oarecum șocați de acest tablou desprins din secolul trecut. S-au îndepărtat încet încet de femeie iar cel care a filmat întreaga scenă se aude cum afirmă că îi vine să vomite. Se pare că femeia a scos pasărea și a început să-i smulgă penele pe o pungă de plastic, martorii presupunând că ar fi vorba de o gâscă.
Însă, de când clipul a fost postat pe rețelele de socializare, femeia a luat atitudine și a oferit o explicație curioșilor. Ea susține că nu făcea altceva decât să pregătească din timp mâncarea pentru acasă. Era atât de nerăbdătoare să gătească pasărea pentru cină încât s-a gândit să nu mai piardă vremea și, ajunsă acasă, să presare doar niște legume peste carnea.
Christina David, eschimos din Arctic, insistă să nu fie considerată nebună de locuitorii din Montreal și subliniază faptul că nu mânca din carnea crudă de pasăre.
"E vina lor că se uitau și erau dezgustați. Abia așteptam să ajung acasă și s-o pun în tavă alături de ceapă și ciuperci. Eram așa de fericită că nu m-a mai interesat unde eram, dar tot ce pot spune e că nu sunt nebună. Voi fi mereu eschimoasă indiferent unde mă aflu", a declarat Christina David, potrivit The Mirror.
Autoritățile din Canada spun că femeia poate fi încă acuzată de tulburarea liniștii publice. Clipul a strâns deja mii de vizualizari pe Facebook.