Un antioxidant creat în laborator - cheia pentru un ten mai tânăr pe o perioadă îndelungată
Un antioxidant creat în laborator ar putea fi o soluţie eficientă pentru păstrarea tenului mai tânăr o perioadă îndelungată de timp, protejându-l împotriva razelor solare, se arată într-un nou studiu realizat de cercetătorii britanici, informează dailymail.co.uk.
Oamenii de ştiinţă de la Newcastle University susţin că au identificat un tip de antioxidant, numit Tiron, ce oferă protecţie completă împotriva razelor UVA, care reprezintă 95% din radiaţiile UV.
Radiaţiile UVA accelerează îmbătrânirea pielii şi provoacă riduri. Acestea pătrund profund în stratul de piele, deteriorează ţesutul conjunctiv şi astfel riscul de a dezvolta cancer de piele creşte.
Coordonatorul studiului, Mark Birch-Machin, a declarat că rezultatele, publicate în FASEB Journal, sunt "interesante şi promiţătoare". Totodată, acesta a adăugat că este prea devreme să se vorbească despre dezvoltarea antioxidantului într-o formă utilizabilă şi este nevoie de mult mai multe teste pentru a se asigura că nu este toxic.
Oamenii de ştiinţă cunosc deja că antioxidanţii din ceaiul verde, vinul roşu şi din condimente contribuie într-o anumită măsură la protejarea celulelor, iar aceste noi teste de laborator au arătat că Tiron oferă protecţie 100% împotriva UVA.
Mark Birch-Machin a mai spus că un produs comercial care să conţină acest antioxidant ar putea fi disponibil în aproximativ cinci ani.