Un deputat PSD propune simplificarea legislaţiei pentru persoanele cu handicap

| 28 mai, 2013

Deputatul PSD Vlad Cosma a depus, astăzi, în Parlament o propunere legislativă pentru simplificarea evaluărilor persoanelor cu handicap, astfel încât acestea să nu mai fie nevoite să se deplaseze la direcţiile de asistenţă socială iar evaluarea lor periodică să se facă doar pe baza rapoartelor întocmite de medicii specialişti şi a formularelor completate de solicitanţi.

"În prezent persoanele cu handicap sunt puse de două ori pe drumuri pentru acelaşi tip de evaluare: o dată la medicul specialist la care este în evidenţă şi unde oricum se prezintă periodic, iar a doua oară la Comisia de evaluare de la Direcţia de Asistenţă Socială, care judecă starea persoanei tot pe baza raportului medicului specialist. Deci această a doua evaluare nu se justifică, mai ales că medicii din cadrul Comisiei de evaluare au acelaşi nivel de expertiză şi competenţă profesională ca şi medicii specialişti care au întocmit în prima fază rapoartele de evaluare", a declarat deputatul PSD.

Referitor la evaluarea situaţiei sociale în care se află persoana cu handicap, deputatul PSD a subliniat că în prezent aceasta se face în principal pe baza declaraţiilor celui care solicită certificatul de handicap sau de reprezentantul acestuia.

Pe de altă parte, comisiile de evaluare din cadrul direcţiilor de asistenţă socială vor avea instrumente de control prin care vor putea verifica atât rapoartele întocmite de medicii specialişti, cât şi declaraţiile persoanelor cu handicap în ceea ce priveşte situaţia lor socială. Astfel, reprezentanţii comisiilor de evaluare vor putea face vizite la domiciliul persoanelor cu handicap şi vor putea solicita lămuriri suplimentare de la medicii specialişti care au realizat evaluarea medicală şi psihologică.

Conform sursei citate, dacă propunerea legislativă a deputatului PSD va fi adoptată de Parlament, vor fi eliminate definitiv cozile de la comisiile de asistenţă socială, care se vor putea concentra mai mult pe activitatea de control la domiciliul persoanelor cu handicap, unde evaluarea este mult mai relevantă decât cea realizată în prezent.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ