Un distrugător american dotat cu lansatoare de rachete se îndreaptă spre Marea Neagră
Un distrugător american dotat cu lansatoare de rachete se îndreaptă spre Marea Neagră, unde ar urma să ajungă în cel mult o săptămână, pentru a-i linişti pe aliaţii est-europeni preocupaţi în legătură cu intervenţia rusească în Crimeea, au afirmat luni surse concordante, citate de AFP, potrivit Agerpres.
''Am decis trimiterea unei nave în Marea Neagră. Ea ar urma să sosească într-o săptămână'', a declarat presei colonelul Steven Warren, purtător de cuvânt al Pentagonului, fără să precizeze despre ce tip de navă este vorba, din motive de ''securitate operaţională''.
Un responsabil american din domeniul apărării a declarat pentru AFP că ar fi vorba de distrugătorul 'USS Donald Cook', dotat cu lansatoare de rachete.
Echipat cu sistem antibalistic Aegis şi cu zeci de rachete interceptoare SM-3, 'USS Donald-Cook' a fost desfăşurat permanent în urmă cu două luni la baza spaniolă Rota în cadrul proiectului scutului antirachetă al NATO.
Odată ajunsă în Marea Neagră, nava va efectua manevre şi mai multe escale în porturi ale ţărilor aliate, dar se pare că nu este prevăzută niciuna în vreun port ucrainean, potrivit colonelului Warren.