Un episod NEDEZVĂLUIT până azi din viaţa dictatorului Ceauşescu

| 04 iun, 2014

Comunismul era modul de viaţă din care România nu aflase cum se scapă. Dacă se scăpa. Ceauşescu avea controlul total asupra presei, asupra libertăţii. Asupra Romaniei. Asupra milioanelor de oameni pentru care unul singur gândeşte (sau nu).

Nicolae Ceausescu n-a trait cu emoţiile democraţiei. Curiozităţile care depăşeau paginile de politică scrisă pentru el terminau ziua. Asta în cazul în care avea chef să mai colecţioneze o poză de profil mare cât o foaie de ziar, scriu cei de la stirileprotv.ro.

 

"Cum îşi permit ăştia să umple stadioanele?"

 

Suntem la sfârşitul anilor '60. Dictatura fără stil număra mulţimile cu zecile de mii. Sunt toţi pentru unul. Pe stradă, pentru a aplauda trecerea dictatorului, în fabrici, pe stadioane, la parade. Orgoliul simplu al lui Ceauşescu primeşte, însă, o lovitură. Cineva, ceva mai reuşeşte să facă mii din nimic. Nu pe stradă, ca el, însă tot ca pe o sfidare o primeşte.

 

"Mi-a povestit cineva că Ceauşescu, pur şi simplu, nu înţelegea de ce vine lumea la fotbal. Tot întreba cum ne permitem noi să umplem stadioanele. Era un fel de glumă la care cei din jurul lui râdeau de fiecare dată", îşi aminteşte Angelo Niculescu, fost antrenor al echipei naţionale între 1967 şi 1972.

 

Ceauşescu şi-a dat seama că n-are cum să se lupte. N-au făcut-o nici Mussolini, nici Hitler, nici Stalin, nici Franco înaintea lui. OK, dacă avem zeci de mii de oameni adunaţi pentru fotbal, atunci să-i facem fericiţi. Eu, noi, adică Partidul.

 

Naţionala desfiinţată în 1960

 

Nu pentru că pasiunea din fiinţă a poporului său ar fi contat, dar Ceauşescu a devenit din ce în ce mai preocupat de rezultatele naţionalei. În 1960, partidul luase hotărârea de a suspenda orice activitate a selecţionatei, după o serie de rezultate dezastruoase. Între '58 si '60, România a câştigat numai un amical cu Polonia (3-2, în 1959) şi un joc în preliminariile Olimpice contra Bulgariei. Oamenii care pleacă trişti acasă, cu entuziasmul călcat în picioare, pot deveni periculoşi. Iar Ceauşescu ştia asta.

 

Primul om pe care a cerut să-l vada? Angelo Niculescu. N-a fost cea mai convenţionala şedinţă din cariera antrenorului, ajuns acum la 93 de ani.

 

"S-a întamplat chiar în timpul unui meci cu Bulgaria. Ceausescu nu ajunsese chiar de la început, când a intrat la tribuna oficiala, eram conduşi cu 1-0. După ce a aflat scorul, a trimis pe cineva după mine, mi s-a spus să vin de urgenţă. Eu eram pe bancă, am trecut prin momente penibile. Norocul meu a fost că România a reuşit să egaleze şi, astfel, nu l-am mai prins chiar furios. Şi drumul mi-a luat ceva, loja lui era pe partea opusă faţa de banca noastră", îşi începe Niculescu povestea întâlnirii cu dictatorul.

 


"Tovarăşe, ce înseamnă mizeria asta? Să nu mai văd aşa ceva!"

 

Ce avea să spună Ceauşescu? Ce avea în cap? De ce n-a aşteptat măcar finalul meciului? Ce urma să se întâmple? Înmulţiţi numărul întrebărilor cu 100 şi veţi reuşi să ajungeţi la cifrele exacte din mintea lui Niculescu. Toate scenariile posibile i-au asaltat imaginaţia.

 

"Păşeam din ce în ce mai greu. N-o făceam intenţionat, pur şi simplu, nu-mi dădeam seama ce urma să se întample. Era prima oara când trebuia să discut faţă în faţă cu Ceauşescu! Am ajuns în faţa oficialei, am urcat scările, el stătea în capat, pe un scaun. Când am ajuns, l-am salutat, mi-a facut semn să mă aşez. Nu era nicio bancă, nimic, în jurul lui, mi-a mai făcut încă un semn cu mâna, aşa că m-am pus pe scări. M-a întrebat de ce jucam mizerabil, a spus că nu-i place deloc ce vede, în timp ce gesticula nervos. N-am putut decât să dau din cap, apoi, mi-a transmis că va fi rău de noi, dacă nu facem echipa să câştige. I-am zis că am înţeles, am salutat şi am plecat!", îşi spune istoria zâmbind Angelo Niculescu.

 

Mai degrabă NU datorită intervenţiei lui Ceauşescu pentru naţionala Romaniei au urmat rezultate istorice. 'Tricolorii' s-au calificat la Cupa Mondială dintr-o grupă preliminară teribila, în care mai erau Portugalia, Elveţia şi Grecia, toate considerate peste România ca valoare. Niculescu a intrat în 'Hall of Fame"-ul neoficial dedicat oamenilor care au influenţat evoluţia fotbalului. Între timp, dictatorul le mai făcea românilor o bucurie uriaşă, după ce abia îi dusese la Mondialul din Mexic, 70: le permitea să-l şi vadă la TV, pe televizoarele alb-negru obişnuite greu să aibă eroi din afara familiei Ceauşescu.

 

În '89, a vrut să le desfiinţeze pe Steaua şi Dinamo

 

Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR din octombrie 1989 a început cu analiza partidei Danemarca - Romania din preliminariile Mondialului din 1990. Supărat că naţionala pierduse cu 3-0, Ceauşescu ameninţa cu desfiinţarea cluburilor Dinamo, Steaua şi Universitatea Craiova, cele care au dat oameni în lotul condus de Emeric Ienei!


Sursă: cultural.bzi.ro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 iul, 2014
Preafericitul Daniel
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de rahat!

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de rahat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat rahat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit sa consume rahat în timpul slujbelor, ci şi-au luat si câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat rahat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de rahat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce rahat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de rahat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de rahat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce rahat în afara ţării, chiar si prin moschei, sinagogi si temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de rahat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ