Un fermier tânăr din Braşov cultivă, în premieră, goji
Un fermier din judeţul Braşov cultivă, în premieră pentru această parte a ţării, goji, aşteptând în prezent, certificarea culturii de către Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Braşov.
'La nivelul judeţului Braşov, este o noutate pentru anul 2014 introducerea la certificare a unei noi culturi, cea de goji, pentru care urmează să facem un control în vederea certificării speciei. Cultura se află în localitatea Augustin, se întinde pe o suprafaţă de un hectar, iar fermierul este o persoană tânără, care a început cultivarea speciei pe cont propriu, cu seminţe aduse din China. Anul acesta, am mai primit la certificare oficială şi cultura alunului, a cătinei şi urmează să primim şi alte culturi la certificare', a precizat vineri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, Angela Rădescu,director executiv al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Braşov.
Goji, fructul cunoscut, de asemenea, ca şi cătina tibetană sau fructul longevităţii, creşte în Tibet şi în China de peste 2500 de ani. Conţine vitaminele A,C, B1, E, nutrienţi, minerale, fiind unul dintre cei mai puternici antioxidanţi creaţi de natură.